Cum poate rămâne Simona Halep pe locul 2 WTA după eliminarea de la Madrid

Ultima actualizare:

    Halep a fost eliminată în primul tur de la turneul patronat de Ion ŢiriacFoto: AP
Halep a fost eliminată în primul tur de la turneul patronat de Ion ŢiriacFoto: AP

Maria Sharapova are şanse să revină pe locul doi al clasamentului mondial feminin, la aproape o săptămână după ce a pierdut această poziţie în faţa româncei Simona Halep.

Simona Halep depinde acum doar de Maria Sharapova dacă va rămâne sau nu pe locul 2 în clasamentul mondial WTA. Dacă rusoaica – învingătoarea de anul trecut, de la Madrid, după o finală cu Simona – va ajunge în finală, atunci vom asista la o nouă rocadă în fruntea ierarhiei, potrivit doartenis.ro.

Totuși, și dacă se va întâmpla asta, nimic nu e pierdut pentru Roland Garros, acolo unde capii de serie se vor stabilit după clasamentul publicat după terminarea turneului de la Roma. Și unde e de așteptat ca Simona să aibă o prestație foarte bună, având în vedere că vine după o pauză de, practic, două săptămâni în care a jucat un singur meci, cel pierdut ieri, cu Alize Cornet.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net