"Bombă" în tenisul feminin. Nimeni nu se aştepta la asta!

Ultima actualizare:

    Na Li
Na Li

Campioana chineză la tenis Na Li, pe locul 6 WTA în acest moment, îşi va anunţa, vineri, retragerea din activitatea sportivă, informează postul public de televiziune CCTV.

În vârstă de 32 de ani, câştigătoarea de la Roland Garros (2011) şi Australian Open (2014) se va retrage din cauza unor probleme fizice, a precizat canalul CCTV, pe un microblog.

Potrivit CCTV, care citează o sursă din anturajul sportivei, Na Li îşi va anunţa retragerea, vineri, într-o conferinţă de presă.

După victoria obţinută în ianuarie la Australian Open, jucătoarea chineză, fostă numărul 2 mondial, a declarat forfait, la finalul lunii iulie, pentru turneele de la Montreal, Cincinnati şi US Open, din cauza unei accidentări la genunchi.

Sportiva spera să revină în competiţii la Wuhan, oraşul ei natal, din centrul Chinei, sau la Beijing, în a doua jumătate a lunii septembrie.

Li Na a câştigat nouă turnee la simplu şi premii în valoare totală de 16,7 milioane de dolari, fiind prima jucătoare de tenis din Asia care cucereşte un titlu de Grand Slam.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ilie dobre jpg
Baiaram craiova jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Matvei Safonov (EPA) jpg
Ianis Hagi (Facebook) jpg
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe si Ousmane Dembele (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net