Andrei Stoica: "Nu exclud ca în 2016 să lupt şi-n gale de MMA"

Ultima actualizare:

    Andrei Stoica
Andrei Stoica

La început de an sportivii îşi fac planuri pentru următoarea perioadă competiţională. Andrei Stoica spune că nu exclude în acest an să lupte şi-n galele MMA şi-n circuite din străinătate.

"O lupta de MMA e altceva faţă de confruntările pe reguli de kickboxing. Nu mă sperie această idee, dimpotrivă. Sunt foarte motivat la început de an şi vreau să ating noi culmi", a declarat Andrei Stoica.

În perioada Sărbătorilor, el s-a antrenat pentru a se menţine în formă şi a nu-şi ieşi din ritm. Astfel că, între două meniuri tradiţionale, sportivul a respectat programul pe care îl are în timpul anului şi a urcat în ring ori de câte ori a avut ocazia. Victoriile sunt la ordinea zilei în familia Stoica, şi asta pentru că fratele mai mic al lui Andrei, Bogdan Stoica a câştigat recent meciul din Torino, in care l-a invins prin knock out pe spaniolul Damian Garcia. "Mister KO", aşa cum mai este numit Andrei, a fost de neînvins vreme de trei ani. Sportivul a deţinut centura de campion mondial ani la rând, până la meciul cu spaniolul Jorge Loren. Pentru 2016, Andrei şi-a propus să-şi recupereze titlul şi să lupte din nou în circuitul Glory.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cristian muresan 4 jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net