Cine a fost controversatul preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Lech Kaczynski a fost o figură controversată a e scenei politice mondiale iar orientările sale de dreapta au fost pe placul multor polonezi care, de altfel, l-au şi votat pentru preşedinţie în2005.

De-a lungul carierei sale politice, Lech Kaczynski nu s-a sfiit să afişeze o imagine populistă. Ca primar al Varşoviei, el a interzis paradele gay şi a susţinut reintroducerea pedepsei cu moartea, scrie Adevărul.

În 2005 a candidat la preşedinţie din partea partidului Lege şi Justiţie pe care el şi fratele său geamăn l-au fondat în 2001.

În timpul campaniei electorale, Kaczynski a susţinut că Polonia are nevoie de un preşedinte care să le reprezinte interesele şi că ţara are nevoie de o schimbare pentru a deveni o a "patra republică" bazată pe dreptate socială şi un stat puternic, în opoziţie cu imaginea de fostă ţară comunistă pe care o avea la acea vreme Polonia.

În primul său discurs ca şef al statului, Lech Kaczynski a declarat că are două obiective principale: reducerea corupţiei, "fenomenul patologic din Polonia, care este la un nivel periculos", cum spunea el şi diminuarea diviziunilor sociale din ultimii 15 ani.

De asemenea, Lech Kaczynski a spus că vrea să aibă relaţii mai strânse cu Statele Unite.

Doctrina partidului său susţine valorile tradiţionale ale bisericii romano-catolice.

simeon stalpnicul png

Consilierul lui Lech Walesa

Cei doi fraţi au apărut pentru prima dată în faţa marelui public pe când aveau 12 ani şi au jucat în filmul "Două stele şi o lună".

Lech Kaczynski a fost unul dintre liderii luptei anti-comuniste din Polonia. În anii '70, a fost activist în mişcarea pro-democratică Comitetul Apărării Muncitorilor şi a fost de asemenea membru al legendarului sindicat Solidaritatea, condus de Lech Walesa. De altfel, Kaczynski a fost şi consilierul lui Walesa, în 1988.

A fost ales senator în urma alegerilor din iunie 1989. După ce Lech Walesa devine preşedinte al Poloniei, în decembrie 1990, Lech Kaczynski este numit ministru al Securităţii în Cancelaria Prezidenţială, dar e dat afară în 1992, în urma unui conflict. A fost şeful Camerei Supreme de Control, din 1992 până în 1995, apoi ministru al Justiţiei şi procuror general în Guvernul lui Jerzy Buzek, actualul preşedinte al Parlamentului European. În politica externă, Lech Kaczynski a militat pentru întărirea relaţiilor cu Statele Unite, dar şi cu state europene, precum Franţa şi Germania, deşi relaţiile cu ultima nu au fost tocmai cordiale.

Lech Kaczynski, euro-sceptic convins

De asemenea, Lech Kaczynski era perceput ca un euro-sceptic convins. Nu de puţine ori, declaraţiile sale au provocat iritarea cancelariilor occidentale. UE este o "republică aristocratică" ce ar trebui "puţin democratizată", spunea preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, într-un interviu pentru presa din Cehia. Kaczynski a acuzat Franţa, Germania şi Marea Britanie că iau deciziile singure, apreciind că "procesul real de luare a hotărârilor ar trebui să mai evolueze".

"Trebuie să ne luptăm ca Tratatul de la Lisabona să nu fie considerat o Constituţie, deoarece Constituţia este a unui stat, iar UE nu este un stat", sublinia la acea vreme preşedintele polonez.

După alegerile din 2005, Polonia era condusă de ambii fraţi Kaczynski, unul ca preşedinte, celălalt, Jaroslaw, ca premier. În 2007 postul de prim ministru a fost ocupat de Donald Tusk, contracandidatul lui Lech Kaczynski la prezidenţiale, după ce partidul său Platforma Civică a câştigat alegerile.

Potrivit Constituţiei poloneze, preşedintele are o putere limitată, inferioară celei a primului ministru, concentrându-se în special pe politica externă.

Kaczynski avea 60 de ani, era căsătorit şi avea o fiică.

Pe aceeaşi temă:

Preşedintele Poloniei, ucis după prăbuşirea unui avion în Rusia! - VIDEO/FOTO

Vezi aici lista cu principalii oficiali polonezi morţi în accidentul de avion din Rusia

Masacrul de la Katyn şi moartea preşedintelui Poloniei, două tragedii unite pentru totdeauna

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net