Nu uitați umbrelele! "Baba" din 3 martie aduce ploi şi vânt

Ultima actualizare:

O babă frumoasă, una urâtă. Așa este la începutul lunii martie. Ieri a fost o zi însorită, dar azi va ploua, deși temperaturile vor fi mai ridicate decât ar fi normal pentru această dată.

Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea, valabilă până azi în jurul orei 18.00.  Până în această seară, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în vest şi nord-vest cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 l/mp. În Maramureş, nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va atinge la rafală viteze de 50 de km/h. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în vest şi nord-vest cantităţile de apă vor depăşi, local, 15-20 de l/mp.

La munte vor predomina ninsorile, spun meteorologii ANM, iar pe creste zăpada va fi viscolită. Vântul ne va face probleme și azi. La rafală, va avea viteze de până la 50 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Miercuri vom avea o vreme frumoasă, senină și caldă, însă de joi se răcește în toată țara, iar în timpul nopților valorile vor fi negative.

“Joi vor fi condiții pentru lapoviță și ninsoare la altitudini mai mari. Valul de frig coboară din Peninsula Scandinavă și se va menține și vineri”, ne-a precizat Dinu Mărășoiu, meteorolog ANM. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
sare epsom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net