A vrut să incendieze depozitul fostului şef, dar a greşit ţinta!

Ultima actualizare:

    Pompierii s-au chinuit 12 ore să stingă flăcărileFoto: Impact în Gorj
Pompierii s-au chinuit 12 ore să stingă flăcărileFoto: Impact în Gorj

”Răzbunarea-i arma prostului”, spune o zicală care i se potriveşte perfect unui tânăr de 26 de ani, din comuna Peştişani, Gorj.

Furios că fostul şef nu i-a plătit cei 50 de lei promişi pentru munca prestată la stână, omul a vrut să-i dea o lecţie. S-a gândit să-i dea foc la depozitul de furaje pe care acesta îl are, ca să îi creeze o pagubă atât de mare, încât să-l ţină minte. Tânărul a luat o brichetă şi a incendiat totul în noaptea de duminică spre luni. A lăsat furajele să ardă şi a plecat acasă, mândru de isprava lui. Ghinion, însă!

A aflat abia a doua zi că a confundat depozitele
A aflat abia a doua zi că a confundat depozitele

A aflat abia a doua zi că a confundat depozitele şi a distrus furajele unei alte persoane. Pompierii s-au chinuit mai bine de 12 ore să stingă încendiul care risca să se extindă, iar poliţiştii au dat rapid de urma piromanului. El şi-a recunoscut fapta, iar singurul regret pe care îl are este că a greşit ţinta. „Am dat foc pentru că m-a minţit şi nu m-a plătit! Avea să îmi dea în jur de 50 de lei. Îmi pare rău pentru proprietar, nu ştiam că este a dumnealui, dar am greşit. Asta e!”, a spus bărbatul cercetat pentru distrugere prin incendiere. El va trebui să-i plătească proprietarului daune de 45.000 de lei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Telefon - factura FOTO Shutterstock
Impozit locuință - taxe casa FOTO Shutterstock
amenda, foto shutterstock jpg
cabluri fabrica istock jpg
bani la saltea jpg
asociatie de proprietari bloc intretinere foto via desteptarea.ro
divort jpg
Cadouri pentru copii de Moș Nicolae 2022. Sursă foto: Pixabay
image
actualitate.net
image
actualitate.net