Violată de asistentul care i-a pus perfuzia

Ultima actualizare:
Poliţistul e însurat  şi are doi copii
Poliţistul e însurat şi are doi copii

N-a crezut-o nimeni în luna iulie, când a reclamat că a fost violată pe patul de spital de un asistent medical. La două luni după odioasa faptă s-a făcut dreptate. Rezultatele probelor ADN au confirmat că asistentul medical Viorel Milcu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, este autorul violului.

4 iulie. Un viol e anunţat la 112. Un tată disperat reclamă faptul că fiica sa de 17 ani ar fi fost abuzată şi dezvirginată de asistentul medical Viorel Milcu (58 de ani), de la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, care a venit noaptea să-i pună o perfuzie. Adolescenta era internată pentru o banală operaţie de apendicită. Iniţial, nimeni n-a crezut-o.

“Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia”, a relatat dr. Mihail Iugulescu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru “Obiectiv Vocea Brăilei”.

Şi asistentul medical acuzat s-a considerat prejudiciat moral, mai ales că are 58 de ani şi ar fi putut să-i fie bunic victimei. În plus, spune el, are o experienţă profesională de peste 35 de ani, iar soţia sa este asistentă medicală tot la spital, la secţia Anestezie-Terapie Intensivă. “Sunt ţinta unei glume proaste”, afirma el în luna iulie. 

4 septembrie. Iată că la două luni distanţă, s-a dovedit că n-a fost deloc o glumă proastă.Rezultatele probelor ADN au confirmat că asistentul medical Viorel Milcu e autorul violului. “Bărbatul este bănuit de viol. Au venit rezultatele ADN, iar acestea îl indică pe el că ar fi autorul violului”, a declarat ieri agentul-şef adjunct Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila. Tot ieri, asistentul violator a fost ridicat chiar de la locul de muncă şi a fost reţinut de poliţişti. 


    Viorel Milcu  lucrează de  35 de ani în spital
Viorel Milcu lucrează de 35 de ani în spital

Polițistul se iubea cu o puştoaică de 13 ani

Viorel Milcu  lucrează de  35 de ani în spital
Viorel Milcu lucrează de 35 de ani în spital

Scandal cu polițiști, minore și acuzații de pedofilie la Răcari, județul Dâmbovița. Un poliţist local din oraș a fost arestat preventiv pentru act sexual cu o minoră. Potrivit corespondentului Mediafax, familia unei fete de 13 ani a reclamat că agentul Constantin Laurenţiu, 37 de ani, a întreţinut relații sexuale cu minora, pe care o cunoscuse anul trecut pe internet. Abia când adolescenta a început să lipsească de la școală, părinţii fetei au aflat că aceasta se întâlnea cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Polițistul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru act sexual cu o minoră.

Fată de 9 ani, abuzată sexual de un tânăr

Procurorii brașoveni au reținut un adolescent din localitatea Săcele după ce acesta a violat o fată de 9 ani. „Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că la data de 02.09.2015, în jurul orei 16.45, în timp ce se afla în incinta unui imobil situat în municipiul Săcele, inculpatul a constrâns-o pe persoana vătămată minoră, în vârstă de 9 ani, să întreţină relaţii sexuale normale cu acesta”, au precizat oamenii legii. Fapta a fost descoperită de mama copilei, care a intrat întâmplător în cameră. Adolescentul, a cărui vârstă nu a fost precizată, a fost reţinut pentru 24 ore.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net