Transportatorii vor RCA şi pe o lună

Ultima actualizare:

    Un sfert dintre maşini nu au RCA,  deşi este obligatoriu chiar şi  pentru cele care stau în garaje
Un sfert dintre maşini nu au RCA, deşi este obligatoriu chiar şi pentru cele care stau în garaje

Nu contează că circuli cu maşina zilnic sau doar de câteva ori an.

Plăteşti poliţa RCA pe un an sau pe cel puţin şase luni. Alte variante nu ai la dispoziţie. Ca să nu mai existe această problemă, transportatorii cer ca asigurarea obligatorie să poată fi încheiată pe perioade determinate, chiar şi de o lună. Potrivit economica.net, pentru asta se doreşte implementarea unui contract cadru de asigurare, în baza căruia se va încheia apoi poliţa de răspundere civilă auto.

O astfel de modificare ar putea apărea în proiectul legii asigurărilor obligatorii care se discută încă de anul trecut. Vineri (12 februarie) au avut loc noi dezbateri pe această temă. În prezent, cea mai ieftină asigurare costă între 250-300 de lei şi este valabilă timp de şase luni. Cine circulă cu maşina şi nu are acest document i se întocmeşte dosar, în caz că a fost implicat într-un accident. Dacă e prins la un control de rutină plăteşte o amendă de până la 3.000 de lei şi i se reţine reţine certificatul de înmatriculare al maşinii, precum şi plăcuţele de înmatriculare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ion dragan webp
lant masina jpg
proces elena nicolae ceausescu
Etna jpg
appetizers 6281840 1280 jpg
BeFunky collage   2025 12 28T141808 406 jpg
mirabela gradinaru foto captura video digi24 png
police 6847526 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net