Soluții pentru nunțile anului 2020. Iată ce recomandă organizatorii!

Ultima actualizare:

    Nunțile în aer liber, cu mai puțini invitați, ar putea fi o soluție
Nunțile în aer liber, cu mai puțini invitați, ar putea fi o soluție

Sute de cupluri care și-au programat nunta în acest an sunt nevoite acum să se reorganizeze. Chiar dacă autoritățile vor mai relaxa din restricții, în continuare vor rămâne în vigoare reguli de distanțare socială. Astfel, este clar că mirii nu vor putea avea petrecerea cu sute de invitați la care se visau.

„Nu cred că vom avea anul acesta nunți cu sute de persoane, având în vedere condițiile de distanțare socială care vor rămâne în vigoare. Trebuie să ne gândim și dacă după o perioadă atât de lungă de izolare, invitații noștri, mulți dintre ei cu copii mici sau cu bunici acasă, ar mai fi dispuși să se expună aglomerării”, precizează Ivona Nenu, organizator de evenimente. Deocamdată așteptăm. Putem spera la o nuntă în aer liber, cu mai puțini invitați. Sau, cel mai sigur, reprogramați petrecerea pentru anul viitor. Cea mai bună soluție este cea a reprogramării evenimentului. „Recomandarea mea pentru miri este să urmărească datele oficiale transmise de autorități, să nu mai semneze contracte noi deocamdată și să găsească o dată de rezervă în care sunt disponibili toți furnizorii. Anul 2021 va fi foarte aglomerat atât cu nunțile reportate anul acesta, cât și cu cele noi care apar normal în fiecare an”, mai spune Ivona. În cazul botezului sau a cununiilor civile, specialista recomandă oficierea evenimentului la biserică sau la Starea Civilă, în limita numărului de persoane admis, iar petrecerea să fie mutată pentru când va fi posibil.

Ivona Nenu, organizator de evenimente
Ivona Nenu, organizator de evenimente

Ce facem cu banii plătiți în avans?

Banii plătiți în avans la restaurant, muzică, fotografi etc. vor putea fi ceruți înapoi în anumite condiții, precizează avocatul Alina Roșca: „Se poate cere avansul înapoi dacă evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în perioada stării de urgență. Mai trebuie ținut cont și de stadiul respectivului serviciu pentru care dorim rambursarea, căci dacă luăm ca exemplu o rochie de mireasă, pentru care s-a muncit până într-un anume punct, atunci lucrurile se schimbă”. În cazul celei mai des întâlnite variante, cea a reprogramării, se ține cont de același avans, iar data se schimbă printr-un act adițional, însă trebuie să avem grijă să găsim toți furnizorii liberi în ziua în care dorim să mutăm evenimentul.

Alina Roşca, avocat
Alina Roşca, avocat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net