Se pregătesc de zor să dea casa băncii în contul datoriei

Ultima actualizare:

    Avocatul Gheorghe Piperea le-a explicat  ieri celor interesaţi tot ce trebuie să ştie  despre legea dării în plată
Avocatul Gheorghe Piperea le-a explicat ieri celor interesaţi tot ce trebuie să ştie despre legea dării în plată

AMR: 48 de ore. Aşa socotesc cei care aşteaptă cu sufletul la gură cea mai controversată lege din România ultimilor ani. “Casă contra credit” va intra în vigoare vineri, dar există încă o mulţime de neclarităţi legate de punerea în practică a acestei legi. Avocatul Gheorghe Piperea, „tatăl legii” şi deputatul Daniel Zamfir, iniţiatorul ei în Parlament, au răspuns ieri la cele mai frecvente întrebări legate de legea care a isterizat băncile, dar i-a umplut de speranţă pe românii împovăraţi de rate.

Marcela Ene are 40 de ani şi e decisă ca vineri, 13 mai, când intră în vigoare legea „casă contra credit”, să anunţe băncii o decizie radicală. “Nu mai pot suporta ratele mari, dar nici nu mi-aş dori să rămân fără apartamentul la care plătesc de 10 ani. Sper să pot negocia cu banca. Dacă nu, renunţ la proprietate. Dar aşa nu se mai poate”, ne-a spus bucureşteanca.

Alături de alte peste 130 de persoane, ea a venit marți la o dezbatere pe tema dării în plată. Iată cele mai importante probleme ridicate şi cum au fost ele explicate de avocatul Piperea.

  • Care e primul pas pe care trebuie să-l fac vineri, 13 mai, dacă vreau să sting datoria către bancă cu imobilul pe care l-am ipotecat?

Merg la un avocat, la un notar sau la un executor judecătoresc şi solicit să mi se redacteze o notificare prin care anunţ banca de acest lucru. Din momentul în care notificarea e la bancă, se îngheaţă consecinţele contractului pe care îl am (fie că e în derulare, adică eu plătesc conştiincios ratele, fie că sunt în procedură de executare silită, fie că am fost deja executat silit şi acum am poprire pe salariu).

  • De ce trebuie să fac no­tificarea prin avo­cat, notar sau executor?

Pentru că trebuie să aibă girul oficialităţii. Dacă fac eu singur asta, banca ar putea găsi nenumărate motive să o considere incompletă, inexactă, să se agaţe de detalii. Notificarea este actul cel mai important în acest proces. Avocatul, notarul sau executorul o trimit la sediul băncii prin poştă sau printr-un agent procedural.

  •  Cât mă costă o notificare?

O notificare costă circa 150 de lei dacă este trimisă prin poştă şi circa 200 de lei - prin agent procedural. Conform avocatului Gheorghe Piperea, variaţiile sunt mici în jurul acestei sume, după cum a discutat el cu executorii judecătoreşti

  •  Ce alte cheltuieli am?

Onorariul avocatului, în caz de proces. Acesta ar fi de circa 1.500 de lei. Dar şi cu acesta se poate negocia. Cele mai controversate sunt însă cheltuielile la notariat, în momentul în care te întâlneşti cu reprezentanţii băncii pentru transferul de proprietate. Avocatul Piperea spune că vorbim despre o formă specială de novaţie, taxată cu 0,3 la sută din valoarea creanţei. Exemplul său concret: la un sold de 250.000 de euro, ar costa 750 de euro, adică 3.300 de lei. Marea întrebare e legată de impozitul de 2 la sută. Nu există deocamdată un răspuns clar. Uniunea Notarilor a anunţat că zilele acestea va comunica exact taxe şi detalii pentru legea dării în plată.

  •  Ce fac după notificare?

Aştepţi 30 de zile. Atenţie însă la numărătoare, pentru că socotim fără prima zi, în care am depus notificarea şi fără ziua a 30-a. Deci vorbim despre mai multe zile calendaristice. Exemplu concret: dacă depunem notificarea vineri, 13 mai, cele 30 de zile prevăzute de lege expiră pe 13 iunie.

Citiţi mâine la ce reacţii vă puteţi aştepta din partea băncilor.

Mai mulţi bani pentru «Prima casă»

Programul guvernamental „Prima casă” merge ceas. Ministerul Finanţelor a propus suplimentarea garanţiilor imobiliare pe acest an cu suma de 500 de milioane de lei, după ce instituţiile bancare au sesizat că plafonul pe întreg anul 2016 este aproape de epuizare. În primele patru luni ale anului, românii s-au înghesuit să-şi cumpere locuinţe cu garanţii de stat, ca urmare a creşterii semnificative a avansurilor solicitate de bănci la creditele ipotecare. Conform ministerului, până la 1 mai au fost acordate 13.100 de garanţii, în valoare de 1,2 miliarde de lei, dublu faţă de perioadele similare ale anilor 2014 şi 2015.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cristian muresan 4 jpeg
image
image
image
image
image
image
bebelus bona imagini jpg
mana maicii domnului jpg
ploaie jpg
ion luca caragiale captura video jpg
church 407846 1280 jpg
liturgy 5003278 1280 jpg
cel mai lung cuvânt din lume jpg
ATM jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net