Preot cercetat pentru că a furat alocaţiilor copiilor orfani

Ultima actualizare:

    Preotul este acuzat că a furat alocaţiile orfanilor (foto:adevarul.ro)
Preotul este acuzat că a furat alocaţiile orfanilor (foto:adevarul.ro)

Să faci ce zice popa, nu ce face popa! Aşa zic românii şi, iată, că se confirmă încă o dată că este adevărat. Dan Covaci (42 de ani), un preot din Satu Mare, riscă să fie exclus din clerul bisericii. El este cercetat pentru hoţie: a furat alocaţiile copiiilor de la orfelinat.

Părintele Dan Covaci este cercetat de magistraţii Judecătoriei Carei pentru că şi-ar fi însuşit suma de 15.000 de lei, ceea ce reprezintă alocaţiile pe doi ani ale celor opt copii de la casa de tip familial „Mihaela“ din localitatea Tăşnad, scrie adevarul.ro.

Popa a administrat această instituţie până în 11 decembrie 2013, când a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Suspectul era desemnat prin hotărâre judecătorească ca reprezentat legal cu drepturi şi obligaţii părinteşti pentru cei opt copii, însă acesta nu s-a comportat ca un părinte, folosind doar în interes personal banii copiilor, scrie adevarul.ro.

După ce a primit lemnele ce urmau să fie folosite la încălzirea clădirii pe timp de iarnă, Dan Covaci, împreună cu un complice, ar fi vândut 7,8 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 2.000 lei.

Din aceste motive, pe 12 decembrie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare a luat decizia de suspendare a contractului individual de muncă pe toată durata cercetării penale.

Magistraţii din Carei au decis că parohul poate fi cercetat în stare de libertate, dar cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. În şedinţa din 14 ianuarie a acestui an, Judecătoria Carei a decis înlocuirea acestei ordonanţe cu măsura obligării de a nu părăsi ţara în perioada 11 ianuarie - 9 februarie 2014.

Decizia magistraţilor vine după ce Dan Covaci a depus mai multe plângeri împotriva ordonanţei procurorului de caz, privind măsurile preventive luate la adresa sa.

Nouă preoţi sancţionaţi în Satu Mare şi Maramureş

Nouă preoţi au fost sancţionaţi de Episcopia Maramuresului şi Sătmarului, care cuprinde judeţele Maramureş şi Satu Mare, pentru abateri disciplinare, conform unui raport prezentat sâmbătă, 25 ianuarie.

În raport nu se spune însă nimic nici despre natura sancţiunilor aplicate şi nici despre abaterile comise.

Contactat de corespondentul „Adevărul“, preotul Ştefan Cristian, consilier cultural în cadrul Episcopiei, a declarat că, din cei nouă preoţi sancţionaţi, cinci îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Satu Mare, iar ceilalţi patru în Maramureş. De asemenea, preotul a explicat că sancţiunile disciplinare constau în avertismente sau dojană arhierească, ceea ce înseamnă că unii dintre preoţi, prin cuvinte necuviincioase sau fapte, au ară¬tat lipsă de respect faţă de casa lui Dumnezeu şi de obiectele sfinte.

Printre preoţii sancţionaţi se numără şi preotul Dan Covaci. În raport nu se spune nimic nici despre sumele care s-au adunat de la biserici anul trecut, nici despre stadiul proceselor în care apare numele Bisericii Ortodoxe din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Nu este la prima abatere: în anul 2000, preotul Dan Covaci a primit de la Ministerul Finanţelor 6.000 de lei pentru reparaţii la biserica din localitatea Sălişte (judeţul Maramureş), unde slujea pe atunci.

Preotul ar fi preluat banii pe contul parohiei, având grijă să fie singurul care avea drept de semnătură. Apoi, şi-ar fi însuşit diferite sume din banii puşi în cont, spunându-le enoriaşilor că banii sunt depuşi cu dobândă la termen. După o perioadă, unul dintre săteni a depus o plângere la Poliţie. În cele din urmă, preotul a returnat banii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
angajam
image
image
image
image
image
image
canalul corint jpg
Aer polar - ger - vremea- meteo- frig- inghet- FOTO Shutterstock
rosii castraveti ardei (1) jpg
Sebastian Burduja fb jpg
PASAPORT SUA foto shutterstock jpg
constantin necula foto inquam
the emperor napoleon in his study at the tui jpg
Lacul Amara, zămislit dintr un vechi curs al Ialomiţei jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net