Minune în satul celui mai mare duhovnic: „Într-un colţ de rai, ne-a «aşteptat» părintele Arsenie Boca”
Pentru o cauză filantropică, o pelerină a fost îndrumată să meargă în localitatea Vaţa de Sus, din judeţul Huneroara. Persoana care ne-a spus povestea impresionantă a pelerinajului său în „vatra” unde s-a născut părintele Arsenie Boca a fost convinsă că trebuia să facă acest drum.
„Eu sunt o pelerină, care a văzut «gura de rai» unde vine, deseori, Părintele Arsenie”, ne-a spus o credincioasă întâlnită într-o biserică din Capitală. Pelerina, care a dorit să rămână anonimă, a mărturisit că a întâmpinat multe piedici până să pornească la drum.
De fiecare dată însă, când se amâna plecarea, pelerina ştia că este vorba despre o călătorie „comandată” de un ales al lui Dumnezeu; de aceea, încurcăturile n-au reuşit s-o determine să renunţe la drum...
„Am primit ajutor pentru plecarea la drum”
„La plecare, am fost însoţită de alte două prietene, dornice să viziteze casa în care s-a născut Părintele Ardealului, cum îi spun mulţi credincioşi monahului Arsenie Boca. În cele din urmă, ruda unei persoane, care mergea în pelerinaj cu noi, s-a oferit să ne asigure transportul cu maşina sa condusă de şoferul personal. Din acea clipă, am fost sigură că piedicile au fost îndepărtate din drumul nostru şi puteam să descopăr o soluţie la problema care mă frământa”, şi-a început istorisirea pelerina.
Demersuri pentru un proiect filantropic
„De la o vreme, voiam să întemeiez o fundaţie pentru concretizarea unor proiecte sociale care să mai spulbere sărăcia din jurul nostru. De la o vreme însă, nu mai aveam spor şi banii destinaţi fundaţiei se împuţinau. Aveam şi o bănuială: parcă de când am mărturisit unei rude intenţia de a finaliza un proiect filantropic aveam multe încurcături. Acestă rudă nu suporta ideea că trebuie să dăruieşti altora bani, persoane care să stea cu mâna întinsă şi să primească pe gratis tot felul de avantaje financiare. De atunci, puterea gândului negativ avea o influenţă dramatică asupra proiectului meu filantropic.
Voiam să merg şi eu la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, pentru că prietenii de familie au fost în pelerinaj la mănăstiri, inclusiv la Mănăstirea Prislop; cu toţii s-au rugat şi au scăpat de necazul care le alunga liniştea. Totuşi, pentru a ajunge acolo, la Mănăstirea Prislop, aveam nevoie de câteva zile libere, iar acest lucru nu era posibil, deocamdată”.
„Am urmat îndemnul de a merge «într-un colţ de rai»”
„M-am consultat cu duhovnicul meu în această privinţă şi el m-a îndemnat să merg în pelerinaj în localitatea Vaţa de Sus, locul unde s-a născut Părintele Boca. În acel „colţ de rai”, spunea duhovnicul meu, în acel loc binecuvântat de Dumnezeu, unde „vine” părintele Arsenie voi găsi „soluţia” de care am nevoie şi voi scăpa de pagubă... Am ajuns la destinaţie dimineaţa, devreme. Am adus multe buchete de flori, tămâie, lumânări, o candelă, o sticlă de untdelemn, câteva pachete cu mâncare şi multe sucuri. Călăuziţi de alţi pelerini, eu, cele două prietene şi şoferul, am ajuns la căsuţa din vârful dealului Bujoara din comuna Vaţa de Sus. Aici, localnicii spun că este „vatra” unde s-a născut Părintele Arsenie.
Am fost impresionate de căsuţa foarte modestă, construită din lemn şi chirpici, în urmă cu mai bine de un secol. Nici nu ştiam unde să privim mai întâi. Căsuţa are ferestre şi uşi mici. Am remarcat, de asemenea, o tindă îngustă, ce seamănă cu aceea din casa bunicii mele din Ardeal. Pereţii „aşezământului” erau acoperiţi de icoane vechi, parcă din alt veac, dar şi de fotografii ce-l înfăţişează pe Părintele Arsenie, fotografii pe care timpul şi-a pus amprenta. Curtea aşezământului era plină de flori, iar pe unul dintre zidurile acestuia era aşezat un poster mare ce-l înfăţişează pe Părintele Arsenie. În apropierea acestui zid, m-a impresionat o cruce veche de lemn. În faţa acesteia, grupul nostru a stat câteva minute la rând şi, fiecare dintre noi a sărutat crucea la care, mulţi pelerini se roagă, apoi îşi pun o dorinţă.
După acest ritual, am descoperit că, în spatele casei, prin contrast cu modesta cruce de lemn, sătenii au înălţat o altă cruce mai înaltă din marmură, în memoria Părintelui Arsenie. În jurul acesteia era depuse numeroase buchete de flori, lumânări şi o candelă. În acelaşi timp, pe acest monument există şi singura inscripţie care atestă că, în această „vatră ,” s-a născut la 29 septembrie 1910 ieromonahul Arsenie Boca. Am profitat de ocazie când nu mai erau prea mulţi pelerini în faţa posterului şi lângă crucea de marmură şi ne-am rugat, minute în şir: eu, prietenele mele, şi şoferul. În rugăciunea mea, L-am rugat, pe cel care a fost duhovnicul sutelor de credincioşi din ţara asta, să readucă sporul în casa mea şi viitoarea fundaţie să funcţioneze aşa cum mi-am propus”.
„Atmosfera amintea de o venerabilă chemare spirituală”
„Deşi veneau grupuri-grupuri de pelerini, în curtea casei plutea o atmosferă de evlavie şi de linişte; nimeni nu se agita aşa cum se întâmplă la unele praznice sau lângă racla unor moaşte, iar tămâia adusă de la Ierusalim răspândea un miros deosebit. Apropierea pelerinilor de casa părintească a Părintelui Arsenie părea benefică „prea omenescului” din zilele noastre. Cineva spunea în şoaptă: ”Vedeţi, v-am spus eu că aici este o «gură de rai!» Am împărţit pachetele cu mâncare şi sucurile unor săraci, am aprins şi noi lumânări şi tămâie, mângâind fiecare cruce din curtea aşezământului”.
„O mare bucurie domnea în sufletul meu”
„Am plecat spre ora prânzului şi în sufletul meu domnea o mare bucurie, ca şi când mi se împlinise o mare dorinţă. În drum spre casă, telefonul a sunat insistent. În cele din urmă am răspuns. O rudă mă întreba când mă întorc în Bucureşti. Îmi spunea că a venit la firma mea Maria, o fostă colegă de facultate, care pleca pentru o vreme din ţară. M-am bucurat că, după atâta timp, insista să ne vedem. În ziua următoare, Maria a venit să-şi ia rămas bun şi mi-a făcut cadou o poşetă. I-am mulţumit, i-am oferit şi eu o fotografie cu Părintele Arsenie Boca, adusă din «gura de rai» din comuna Vaţa. Abia seara, după ce m-am întors de la firmă, am deschis poşeta şi am rămas mută: Maria a umplut poşeta cu o sumă impresionantă de bani însoţită de urarea: «Să ai spor la fundaţie!»”.
Emoţionanta poveste a pelerinei se terminase. În biserică era o linişte desăvârşită şi cei prezenţi erau cu gândul la „Colţul de rai!”.
I-am mulţumit pelerinei care ne-a împărtăşit bucuria sufletească trăită în timpul pelerinajului în „Gura de rai”şi minunea care a urmat.
