La 85 de ani, merge pe jos 12 kilometri să ducă lapte la oraş

Ultima actualizare:

    Tanti Lenuţa foloseşte o bicicletă fără pedale pe post de cărucior
Tanti Lenuţa foloseşte o bicicletă fără pedale pe post de cărucior

Are 85 de ani şi se numeşte Elena Calotă, dar toată lumea îi spune tanti sau mama Lenuţa. O dată la două zile, mama Lenuţa pleacă din satul Bucureasa, unde locuieşte, spre Târgu Jiu, ca să vândă lapte. Merge pe jos 6 km până la oraş şi alţi 6 înapoi. Spune că aşa se menţine în formă, mereu a muncit şi n-are de ce să se oprească acum, mai ales că pensia de urmaş, de aproape 400 de lei, nu îi ajunge.

Mama Lenuţa este văduvă de mai bine de 15 ani şi are o pensie de urmaş de 376 lei. Bătrâna are doi copii şi patru nepoţi, însă aceştia sunt plecaţi la casele lor şi foarte rar trec pe la ea. Ca să mai facă rost de bani, bătrâna merge la oraş, să ducă lapte unor clienţi vechi de decenii. Una dintre bătrânele căreia mama Lenuţa îi duce lapte are tot 85 de ani şi cele două se cunosc de 60 de ani.

Bătrânica din comuna Dăneşti-Gorj are singură grijă de vaca sa, pe care o duce la păscut, căreia îi face curăţenie, o mulge şi o ţesală.„Merg până la Tudor (n.red. Liceul Tudor din Târgu Jiu) să duc lapte. Merg cu mare greutate, pe lângă o bicicletă care n-are pedale. Nu duc decât 6–7 litri de lapte. Pe jos mă duc, nu ştiu să merg pe bicicletă. O dată la două zile mă duc la Târgu Jiu să duc lapte proaspăt abonaţilor. Duc lapte de la vârsta de 14 ani. Am o singură vacă, dar vreau să o vând că e greu cu ea. Nu prea pot să mă mai descurc. E greu să ştiţi, nu e uşor. Bicicleta mea nu are pedale, o folosesc să duc greutatea pe ea. Mă trezesc la 4 dimineaţa, la 6 plec şi mă întorc pe la 11.00 – 12.00. Plec de dimineaţă ca să nu mă prindă căldura”, a spus Elena Calotă.

Mama Lenuţa duce la oraş şapte litri de lapte şi dă litrul cu numai 2 lei. Nu face mulţi bani din vânzarea laptelui, dar clienţii se bazează pe ea să le ducă lichidul proaspăt muls şi neînmulţit cu apă. Din banii pe care îi primeşte, mama Lenuţa cumpără pâine. Spune că este mai greu drumul la întoarcere, mai ales vara pe caniculă. Sticlele cu lapte le pune în lădiţa-portbagaj a bicicletei şi apoi împinge vehiculul pe două roţi până la oraş.

Mama Lenuţa vinde lapte  la oraş pentru că pensia  de 376 de lei nu-i ajunge
Mama Lenuţa vinde lapte la oraş pentru că pensia de 376 de lei nu-i ajunge

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Portle de Fier Foto Hidroelectrica (2) jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (14) jpg
euro valuta bani pixabay jpg
tanara din Cuba mutata in Romania jpg
test de inteligenta jpg
tir-shutterstock_1610700505
femeie curatenie rufe de calcat fier 7 12 2009 4 07 57 pm jpeg
FotoJet (8) jpg
Plaja Samskara jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net