Adio, căsătorie între homosexuali! Legea a fost respinsă

Ultima actualizare:

    Membrii comunităţii gay pledează pentru nediscriminare în România
Membrii comunităţii gay pledează pentru nediscriminare în România

Dezamăgire totală printre homosexuali, lesbiene şi travestiţi. Visau să se căsătorească, să îmbrace rochii de mireasă şi să poarte „numele soţului”. Proiectul de lege care le permitea aceste evenimente a fost respins, ieri, de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.

Uninimitate. Toţi membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor au votat împotriva parteneriatului între persoanele de acelaşi sex.

Deputaţii au respins proiectul de lege propus de Remus Cernea prin care partenerii homosexuali ar putea, de exemplu, să îşi lase bunurile moştenire unii altora. Sau atunci când cei doi ar dori să ia credit, ar putea însuma veniturile pentru a fi eligibili la creditare.

Proiectul de lege a fost respins în unanimitate.

Iniţiativa lui Remus Cernea spune că şi cuplurile homosexuale trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca cele heterosexuale, printr-o căsătorie la notar. Astfel, aceştia ar putea, de exemplu, să îşi lase moştenire unii altora.

„Legea pe care am propus-o are la bază reglementarea unor relaţii bazate pe dragoste, pe iubire dintre cei doi parteneri”, a declarat Remus Cernea, citat de Mediafax.

Potrivit lui Tudor Covaci, un susţinător al legii lui Cernea, legea ar anula o discriminare.

„Eu în acest moment nu pot să-mi cumpăr un apartament cu partenerul meu cu care trăiesc de şapte ani prin programul Prima Casă, nu pot să am siguranţa că dacă el decedează nu voi fi aruncat în stradă de către familia lui. Nu pot să fac toate aceste lucruri pe care dumneavoastră domnilor deputati puteţi să le faceţi deşi şi dumneavoastră şi eu plătim taxe”, a declarat Covaci, citat de Mediafax.

Aleşii sunt însă de altă părere.

„Toţi avem dreptul să facem aceste testamente legale. Pe de altă parte, există instituţia legiuitorului prin care concubinajul poate exista şi sub această formă”, a argumentat un deputat, citat de Mediafax.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net