Cum te manipulează Facebook în fiecare zi. Ţi-ai dat seama până acum?

Ultima actualizare:
Facebook a modificat conţinutul informaţiilor care apăreau pe wall, făcându-le mai "triste" sau mai "fericite"
Facebook a modificat conţinutul informaţiilor care apăreau pe wall, făcându-le mai "triste" sau mai "fericite"

Peste 1,2 miliarde de oameni au, în acest moment, cont pe Facebook. Dintre aceştia, 700 de milioane de persoane intră zilnic pe reţeaua de socializare.

A devenit o obişnuinţă pentru mulţi dintre noi să intrăm, măcar o dată pe zi, pe Facebook. Motivele sunt diverse: pentru a vedea ce mai fac prietenii noştri, pentru a citi presa, pentru a le arăta altora noutăţi din viaţa noastră etc.

Bazându-se pe asta, cercetătorii de la Facebook au făcut, în secret, un experiment care a revoltat sute de mii de oameni. Totul a început în 2012, când reprezentanţii reţelei de socializare au început să afişeze informaţii diferenţiate pe wall-urile persoanelor. Cu alte cuvinte, în feed-ul anumitor persoane apăreau doar informaţii şi ştiri pozitive, în timp ce pe al altora au fost lăsate doar cele negative.

Experimentul a fost făcut pe 700.000 de conturi şi a scos la iveală un adevăr înfricoşător: oamenii pot fi manipulaţi foarte uşor, deoarece au avut aceeaşi stare ca şi postările care le apăreau în feed. Cei care primeau conţinut pozitiv erau mai optimişti şi postau, la rândul lor, informaţii asemănătoare, iar cei care citeau pe wall-ul lor stiri şi postări negative, preluau starea şi o distribuiau mai departe.


    Facebook a modificat conţinutul informaţiilor care apăreau pe wall, făcându-le mai
Facebook a modificat conţinutul informaţiilor care apăreau pe wall, făcându-le mai

Rezultatele experimentului au fost făcute publice la începutul acestei luni, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Cercetătorii, inclusiv psihologii, care s-au jucat cu stările emoţionale ale oamenilor au fost aspru criticaţi, deoarece au făcut totul fără ca utilizatorii să ştie. Politica Facebook permite însă orice tip ce cercetare pe reţeaua de socializare. Politica de utilizare a informaţiilor ("Data Use Policy") a companiei Facebook - parte a secţiunii "Condiţii de utilizare" ("Terms Of Service"), pe care fiecare utilizator trebuie să o citească şi să o accepte atunci când îşi creează un cont pe această reţea de socializare - precizează faptul că Facebook îşi rezervă dreptul de a folosi informaţiile primite de la utilizatori "pentru operaţii interne, inclusiv pentru ghidul de ajutor, analize de date, testare, cercetare şi îmbunătăţiri ale serviciului".

Alte scandaluri provocate de Facebook

De-a lungul timpului, cea mai cunoscută reţea de socializare din lume, care a împlinit recent 10 ani de la lansare, a iscat scandaluri de o amploare fantastica, mai toate legate de încălcarea intimităţii utilizatorilor.

În 2007, Facebook a început să afişeze, pe wall-urile "abonaţilor", informaţii confidenţiale ale persoanelor care intrau pe site-uri afiliate unui program numit "Beacon". Cu alte cuvinte, dacă o persoană făcea cumpărături de pe un astfel de site, informaţiile apăreau apoi pe Facebook, fără acordul prealabil.

In 2013, Facebook a lăsat la vedere datele a peste şase milioane de useri, printre care se aflat adresele, numerele de telefon şi e-mail-urile. Defecţiunea a fost atunci reparată în 24 de ore, iar reprezentanţii reţelei şi-au cerut scuze public.

Tot anul trecut, compania a fost dată în judecată în urma unei plângeri colective. Mai mule persoane susţineau că, atunci când postează un anumit link într-un mesaj privat, compania scanează toate mesajele. Astfel, se fac cercetpri asupra preferintelor utilizatorilor, iar rezultatele sunt apoi folosite pentru crearea unor produse care să se muleze pe dorinţele nespuse ale lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net