"Click!MANIA ne-a făcut fericiţi"

Ultima actualizare:

    Cătălin Mirea  a câştigat un telefon  performant Foto: Sever Gheorghe
Cătălin Mirea a câştigat un telefon performant Foto: Sever Gheorghe

Dăm premii pe bandă rulantă! Aflat la cea de-a 12-a ediţie, concursul nostru face zilnic fericiţi tot mai mulţi cititori fideli. Joacă şi tu şi ai şansa să pui mâna pe unul dintre cele peste 16.000 de premii.

Norocul i-a surâs zilele acestea şi lui Cătălin Mirea. Bucureşteanul, în vârstă de 34 de ani, a avut surpriza să nimerească un loz cu trei simboluri identice. “De fapt, soacra mea e cea norocoasă. Toată familia citeşte Click!, pentru că ea are abonament. Mi-a dat lozul norocos şi mi-a spus că premiul este al meu. Aşa că m-am ales cu un telefon performant”, ne-a declarat Cătălin, care este actor la teatrul “Al. Davila” din Piteşti. Lui Ştefan George Adrian, lozul Click!MANIA i-a adus o tabletă de ultimă generaţie. “E primul meu câştig şi sunt tare fericit. Chiar îmi doream o tabletă. Abia aştept să ajung acasă să o testez”, ne-a spus bucureşteanul. Nicolae Lică (67 de ani) a câştigat 300 de lei la Click!MANIA. “Îmi prind tare bine banii ăştia! Am probleme de sănătate şi acum o să-mi mai cumpăr medicamente”, ne-a spus pensionarul. 

e Am premiat peste 500 de cititori fideli! Trei norocoşi au câştigat câte 1.000 de lei, iar alţi 19 au nimerit lozurile de 300 de lei. Printre premiile care au ajuns la cititorii noştri se mai numără trei tablete şi două telefoane. 84 de români au câştigat un abonament la ziarul preferat, iar DVD-urile noastre au ajuns la peste 300 de cititori. S-au mai câştigat 37 de cuţite de inox, 62 de geluri de duş şi un cuptor cu microunde. 

Click!MANIA  i-a adus lui  Ştefan George o  supertabletă
Click!MANIA i-a adus lui Ştefan George o supertabletă

Nicolae Lică  a câştigat  300 de lei la  concursul nostru
Nicolae Lică a câştigat 300 de lei la concursul nostru

Click! Spune:

Dacă ai un loz câştigător sună la 0318.603.425, 0318.603.426, 0318.603.427 sau 0318.603.428, între 08.30 şi 17.00, în ziua de apariţie a ziarului pe care ai găsit lozul câştigător. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
maratonist 1 jpg
schitul moara vlasiei facebook jpg
Autobuz STB Facebook Nicușor Dan jpg
Castelul Bran FOTO Shutterstock jpg
Dr  Vlad Ciurea jpeg
crocodil pixabay jpg
2925A0F4 C385 4830 B11E 00CE28E4267F jpeg
Furtuna solara FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net