Situaţia din Muntenegru, la ora 9.00

Ultima actualizare:

În cursul serii de 24 iunie 2013, cu sprijinul autorităţilor din Muntenegru, a fost finalizată stabilirea identităţii uneia dintre cele două persoane care nu fusese încă identificată;

În această dimineaţă, la ora 8.00, cele două aeronave medicalizate puse la dispoziţie de MApN au decolat spre Podgorica, pentru a desfăşura operaţiunea de readucere în ţară a tuturor victimelor tragicului accident;

Tot în această dimineaţă, echipa mixtă trimisă de autorităţile române la faţa locului întreprinde demersurile necesare, în cooperare cu autorităţile locale, pentru desfăşurarea, în etape, a operaţiunii de repatriere;

De asemenea, doctorul Raed Arafat se află la spitalul din Podgorica, unde împreună cu medicii locali efectuează o ultimă evaluare amănunţită a stării de sănătate a pacienţilor, în vederea stabilirii transportabilităţii acestora în cursul acestei zile, cu mijloace puse la dispoziţie de autorităţile române;

În acest moment, sunt în curs de avizare procedura şi etapele operațiunii de aducere acasă a cetăţenilor români. Echipa de la faţa locului, coordonată de ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, din care face parte secretarul de stat Raed Arafat, aflată de ieri în capitala Muntenegrului, coordonează şi stabileşte etapele de aducere acasă a cetăţenilor români;

Victimele accidentului vor fi internate la spitalele de urgenţă din capitală, Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni şi Universitar,  pregătite să primească răniţii;

Familiile celor implicaţi în accident vor fi informate cu privire la locaţia în care vor fi internaţi pacienţii, precum şi ora la care vor ateriza aeronavele militare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ger romania jpg
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
curte jpg
femeie cu par alb jpg
dimineata pexels jpg
BeFunky collage   2025 12 12T204212 896 jpg
image png
el hierro istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net