14 răniţi, după ce un microbuz a intrat într-un copac

Ultima actualizare:

    Microbuzul transporta 12 persoane
Microbuzul transporta 12 persoane

Au văzut moartea cu ochii! Un teribil accident s-a produs în această dimineaţă la marginea oraşului Bacău. În total au fost 14 persoane rănite.

Un număr de 14 persoane au ajuns la spital, joi dimineaţă, în urma unui accident produs în municipiul Bacău, după ce un microbuz a lovit o autoutilitară, apoi a intrat într-un copac de pe marginea drumului, scrie adevarul.ro.

Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Vasile Pârvan cu Doctor Istrate, din Bacău. Din primele date rezultă că microbuzul de transport persoane a intrat în depăşirea unei autoutilitare, care a virat la stânga, moment în care cele două autovehicule s-au ciocnit.

În urma impactului, microbuzul a fost proiectat într-un copac de pe marginea drumului.

Doisprezece pasageri din microbuz, precum şi cei doi şoferi ai autovehiculelor implicate în accident au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă, toţi fiind conştienţi.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultat fiind negativ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
sare epsom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net