Vrei afară, la fumat? Ține locul ocupat!

Ultima actualizare:

Legea care interzice fumatul în spaţiile închise îi determină pe patronii de localuri să ia măsuri neaşteptate pentru a-şi proteja afacerile. După ce timpul petrecut de clienţi în baruri s-a redus considerabil odată cu restricţiile privind fumatul, administratorii cârciumilor au mari bătăi de cap cu cei care pleacă fără să achite nota de plată.

Patronii de cafenele şi baruri au început să lipească afişe în unităţi în care îi înştiinţează pe clienţi că pot ieşi la fumat doar în anumite condiţii. După ce muşteriii şi-au făcut un obicei din a pleca fără să-şi plătească băuturile comandate, managerii au decis să-i oblige să iasă la fumat pe rând. Astfel, spun cei care lucrează în cârciumi, clienţii sunt monitorizaţi atent şi împiedicaţi să cadă pradă tentaţiei de a se răcori pe gratis.

„Avem cel puţin o masă pe seară care nu e achitată de cei care ne frecventează. Am pus pe fiecare masă afişe plastifiate în care îi informăm pe clienţi că au obligaţia de a lăsa pe cineva la masă când ies din uitate, la fumat. Ne bazăm pe înţelegerea lor în această perioadă, care este de acomodare cu noile prevederi legale pentru noi toţi”, ne-a spus Cătălin Berbece, resprezentantul berăriilor Oktoberfest din Centrul Vechi al Capitalei.

Măsura n-a fost primită prea bine de toţi clienţii, care au reacţionat pe contul de Facebook al localului. „Sunt singur la masă şi am o bere. Vreau să ies să fumez. Achit nota. Totul OK. Dar nu pot ieşi pentru că trebuie să fie o persoană la masă, obligatoriu. Trebuie să îmi iau toate lucrurile de la masă. Cât timp stau să fumez, masa se poate ocupa. Dar eu poate vreau să mai beau 5 beri. Şi rămân fără masă. Jeeeesus! Doar în România”, scrie Claudiu.

Un alt patron de pub din Capitală a declarat pentru Click! că aproape zilnic achită din buzunar circa 40 de lei în locul celor care „uită” să-şi plătească băuturile. „Cum pot eu să dovedesc că am fost prejudiciat? Şi dacă o fac, cum şi în cât timp îmi recuperez banii?”, se întreabă bărbatul. 


    Iată ce afişe au apărut în  barurile din Bucureşti!  Fumătorii din Capitală pot  ieşi în oraş doar însoţiţi
Iată ce afişe au apărut în barurile din Bucureşti! Fumătorii din Capitală pot ieşi în oraş doar însoţiţi

Pompierii nu dau amenzi, poliţiştii locali au trecut la treabă

Iată ce afişe au apărut în  barurile din Bucureşti!  Fumătorii din Capitală pot  ieşi în oraş doar însoţiţi
Iată ce afişe au apărut în barurile din Bucureşti! Fumătorii din Capitală pot ieşi în oraş doar însoţiţi

Legea antifumat a băgat în ceaţă autorităţile. Poliţiştii locali, cei de la Ordine Publică, de la Frontieră, dar şi pompierii, jandarmii şi inspectorii de la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor au în sarcină să demareze controale şi să le dea amenzi celor care nu respectă legea şi aprind ţigările în spaţii publice închise.

Pompierii spun că nu au fost publicate normele de aplicare a legii şi, ca atare, nu pot da amenzi. În acelaşi timp poliţiştii locali au dat amenzi fumătorilor rebeli. ”Din 17 martie şi până acum, am dat şapte amenzi, în valoare totală de 700 de lei. Toate taximetriştilor care fumau în maşină”, ne-a declarat Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Bucureşti.

Amenda pentru persoanele fizice este între 100 lei şi 500 lei, iar pentru patroni 5.000 lei la prima abatere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net