Virusul Zika se apropie de România! Un nou caz, înregistrat în vecinătate

Ultima actualizare:

    Virusul Zika a început să facă din ce în ce mai multe victimefoto: Hepta
Virusul Zika a început să facă din ce în ce mai multe victimefoto: Hepta

Virusul Zika a înfiorat întreaga planetă, iar dacă românii aveau impresia că sunt feriți datorită distanței dintre România și țara de origine a pandemiei, se pare că se înșală. Virusul a început să se apropie periculos de mult de țara noastră.

Recent a fost înregistrat primul caz de infectare cu virusul Zika în Rusia. O persoană care s-a întors dintr-o vacanță în Republica Dominicană din Caraibe, America Centrală, este acum internată la un spital de boli infecțioase rus, potrivit ziarulring.ro.

„Persoana infectată cu virusul Zika este internată în prezent la un spital de boli infecțioase, iar condiția ei este stabilă. Și membrii familiei sale au fost plasați sub monitorizarea medicilor, nicio manifestare clinică a virusului nu a fost depistată la aceștia și rezultatele testelor pentru Zika au ieșit negative în cazul acestora”, a precizat biroul de presă al institutului de monitorizare a protecției consumatorului din Rusia.

Cât despre pasagerii alături de care persoana infectată a călătorit, institutul transmite că au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea contractării virusului și că nu există amenințări la aresa sănătății acestora. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
job 3790033 1280 jpg
Știai că forma, dimensiunea și învelișul unei pastilei influențează cât de repede își face efectul  jpeg
Eurostar 3229,3230 moutiers 01 03 2003 jpg
Samani in Peru FOTO EPA EFE jpg
crima sibiu1 jpg
calorifer iarna istock jpeg
bani jpg
bani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net