Inconştienţă pentru doi turişti, un român şi o franţuzoiacă: au urcat pe Munții Bucegi îmbrăcați de vară

Ultima actualizare:

    Turiștii au fost coborâți de pe munte de către jandarmiFoto: adevarul.ro
Turiștii au fost coborâți de pe munte de către jandarmiFoto: adevarul.ro

Un român şi o franţuzioacă au plecat în drumeție pe Munții Bucegi, îmbrăcaţi de vară, dar vremea rea i-a suprins; ploaie și frig. Epuizați fizică, au cerut ajutorul jandarmilor. Din fericire, au fost coborâți cu bine.

Turiştii, un bărbat 30 de ani, din Dâmboviţa şi o tânără de cetăţenie franceză, de 25 de ani, se aflau într-o drumeţie pe traseul montan Şaua Strungă-Peştera, scrie adevarul.ro. La un moment dat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile: ploaie torenţială şi temperatură scăzută, a neechipării corespunzătoare, precum şi a epuizării fizice, nu şi-au mai putut continua deplasarea şi au cerut ajutorul jandarmilor montani.   

„Ajunsi în zonă, jandarmii de la Postul Montan Peştera şi salvamontiştii din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa le-au oferit celor doi tineri pături, deoarece aceştia erau uzi şi purtau haine de vară. Apoi i-au condus, în condiţii de siguranţă până la autoturismul proprietate personală, la Padina”, au precizat jandarmii.

Tinerii nu au necesitat îngrijiri medicale şi au plecat spre localitatea Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui pericol.  

„Turiştii aflaţi în dificultate în zona munţii Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani”, a mai precizat IJJ Dâmboviţa.  

Citește și: 

Mergi în drumeţie pe munte? Uite cum să te echipezi corect!

Patru turişti rătăciţi în Masivul Făgăraş, au fost găsiți de jandarmi şi salvamontişti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Vot legea pensiilor/ FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
image
image
image
image
image
tamasidava cetatea dacica jpg
straja  png
bicarbonat de sodiu jpg
barbat diagnostic boala jpg
accident mortal uileac jpg
gradi 1140x629 jpg
aeroport Delta Dunarii jpg
WhatsApp Image 2024 05 27 at 19 15 31 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net