Victor Ponta și plagiatul lui au ajuns la CNN

Ultima actualizare:

    Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor
Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor

Melania Trump a fost capul de afiș al evenimentelor de la Convenția Națională a Republicanilor. Soția lui Donald Trump a fost acuzată că a plagiat discursul din 2008 al lui Michelle Obama.

În lumina acestui eveniment, cei de la CNN au realizat o listă a plagiatorilor din lumea politică mondială, iar Victor Ponta, fostul premier al României, nu lipsește. Ponta se află într-o companie selectă. De la senatori americani sau foști candidați la președinție și până la mari politicieni europeni, mulți au fost acuzați de faptul că s-au lăudat sau au obținut titluri academice cu discursuri sau lucrări care nu erau originale.

Joe Biden, vicepreședintele SUA, este cap de afiș. La sfârșitul anilor '80, Biden a fost nevoit să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după ce un jurnalist l-a dat de gol că a plagiat un discurs al unui politician britanic. S-a descoperit că acesta ar mai fi furat pasaje și din cuvântări ale lui JFK sau Robert Kennedy.

Joe Biden, vicepreședintele SUA
Joe Biden, vicepreședintele SUA

Nici Vladimir Putin nu lipsește. Președintele rus a copiat în 16 din cele 20 de pagini ale dizertației în economie. Tot în lucrarea de dizertație au fost descoperite dovezi de plagiat și în cazul lui Pal Schmitt, fostul președinte al Ungariei, în 200 din cele 215 pagini totale.

Despre Ponta, CNN a relatat despre retragerea titlului de doctor obținut în 2003, dar și despre faptul că fostul premier a declarat că totul este o răzbunare a lui Traian Băsescu.

Timothy Goeglein, un fost oficial de la Casa Albă, a demisionat în 2008, după ce a recunoscut că a copiat într-un articol de ziar fragmente dintr-un eseu apărut într-o altă publicație.

Annette Schavan, fost ministru al Educației din Germania, a rămas fără titlul de doctor după ce un blogger a demonstrat că aceasta a plagiat în lucrarea din 1980.

Nemțoaica Annette Schavan, fostul ministru al Educației
Nemțoaica Annette Schavan, fostul ministru al Educației
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net