Victor Ponta: ”E o mare suferinţă să văd că mama şi sora mea sunt linşate mediatic”

Ultima actualizare:

    Premierul a postat pe Facebook fotografia cu familia sa
Premierul a postat pe Facebook fotografia cu familia sa

Premierul Victor Ponta nu a vrut să dea declarații în fața presei, referitor la audirea surorii lui la DNA. În schimb, a postat un mesaj pe Facebook, unde îi ia apărarea familie sale, pe care o consideră linșată mediatic.

„Este o mare suferinţă pentru mine să văd că sora şi mama mea sunt linşate mediatic doar ca să fiu eu lovit politic. Le iubesc şi o să le fiu alături toată viaţa, aşa cum îmi sunt şi ele, şi aş vrea să am şi eu, şi surorile mele tăria de caracter şi echilibrul pe care mama le-a dovedit în toţi cei 72 de ani ai ei!”, a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Mesajul este însoţit şi de o fotografie în care premierul apare alături de mama şi sora lui.

Sora premierului, Alexandra Herțanu, a fost audiată astăzi, la DNA Ploieşti, în calitate de acționar la firma de contabilitate care a gestionat proiectul finanțate din fonduri europene care a intrat în vizorul procurorilor.

Această societate a emis actele din care reiese modul în care s-au cheltuit banii fraudulos.

Soțul său este acuzat de deturnare de fonduri europene.

Ea nu a făcut declarații în fața presei.

Zilele următoare va fi audiată în calitate de martor și mama premierului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net