Vicepreşedintele Agenţiei Medicamentului, reținut

Ultima actualizare:

    Lazăr Iordache este acuzat de dare de mită
Lazăr Iordache este acuzat de dare de mită

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Lazăr Iordache, a fost reţinut, ieri, de procurorii DNA pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Asta după ce i-a promis unui șef din Ministerul Sănătăţii sume de bani.

Lazăr Iordache a fost reţinut luni de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar astăzi va fi dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

"În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătăţii pentru două spitale (destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare”, arată procurorii DNA în ordonanţa de reţinere.

Banii daţi de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor care vizau construirea unei staţii de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale, a mai precizat DNA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net