Veste mare pentru Mircea Băsescu! Ce au decis azi magistraţii

Ultima actualizare:

    Judecătoria Medgidia a admis cererea de liberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, însă decizia nu este definitivă
Judecătoria Medgidia a admis cererea de liberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, însă decizia nu este definitivă

Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat din închisoare după ce Judecătoria Medgidia a admis, joi după-amiază, solicitarea acestuia, însă decizia nu este definitivă.

UPDATE 16.19: Procurorii au contestat deja decizia instanței. Urmează să se stabilească un termen la care Tribunalul Constanța va judeca această contestație, apoi se va lua o decizie definitivă.

Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu a fost condamnat în luna iunie la patru patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel, scrie news.ro.

Judecătoria Medgidia a admis cererea de liberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de trei zile la Tribunalul Constanţa.

Până la o decizie definitivă, Mircea Băsescu rămâne în Penitenciarul Poarta Albă, din judeţul Constanţa, unde a fost încarcerat în luna iunie.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2026 01 06T114146 711 jpg
tehnologia enf jpg
ger ninsoare zapada iarna termometru shutterstock 743819602 jpg
ambuteiaje franta jpg
Scutește banii pentru manichiură, alegând produse de la FSM jpeg
Universitate, foto Shutterstock jpg
image png
teroare venezuela maduro rodriguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net