Vasile Blaga demisionează de la conducerea PNL! Este anchetat de DNA

Ultima actualizare:

    Vasile Blaga așteaptă gânditor pe holul Direcției Anticorupție Ploiești (foto: Click!)
Vasile Blaga așteaptă gânditor pe holul Direcției Anticorupție Ploiești (foto: Click!)

I s-a înfundat! Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a fost chemat astăzi la DNA Ploiești în calitate de suspect, iar la câteva ore a anunțat că își dă demisia de la conducerea Partidului Național Liberar. El este anchetat de DNA sub control judiciar.

UPDATE: Vasile Blaga își dă demisia, în urma acuzațiilor aduse de procurorii DNA. 

Potrivit procurorilor DNA, Blaga ar fi primit 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ștefan.

A făcut potecă la DNA, dar în calitate de martor. La ora 10.00 va da din nou ochii  cu procurorii, însă, de data aceasta în calitate de supect.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că numele său apare într-un dosar de corupție. Potrivit acestora, ar fi vorba de luare de mită la acordarea unui contract.

Fapta s-ar fi petrecut între 2009 și 2012, dar nu e clar deocamdată în ce calitate.

Ultima dată a fost audiat pe 19 septembrie la sediul central al DNA în calitate de martor într-un dosar care viza, potrivit mita luată de chestorul Liviu Popa, şeful IJP Bihor, prieten apropiat de-al lui Blaga.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dave purchase colinde craciun jpg
Elon Musk FOTO Profimedia
Daniel David FOTO Mediafax
Mihaela Bilic, foto arhiva, Shutterstock jpg
nichita stanescu jpg
31c8bb6b aab1 4485 9ff9 69ca9b118b99 jpg
image jpeg
starlink wikipedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net