Unui rănit din „Colectiv” medicii îi vor monta un plămân artificial

Ultima actualizare:

    Plămânul artificial preia funcția organului pacientului
Plămânul artificial preia funcția organului pacientului

Doi medici de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean Timișoara vor monta un plămân artificial unui rănit în incendiului din clubul Colectiv.

Pacientul, internat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” se află în stare critică.

„Sunt doi medici de la ATI, dr. Marius Păpurică și Claudiu Neamțu, care au plecat deja la București, iar vineri mai pleacă încă cinci medici de ATI, care vor rămâne acolo să desfășoare activitate medicală, inclusiv serviciu de gardă. Cei doi colegi sunt specialiști în plămânul artificial. Timișoara a fost primul centru care a primit și a utilizat plămânul artificial. Ceilalți medici vor rămâne acolo să asigure activitatea medicală”, a declarat joi, pentru Agerpres, managerul Spitalului Județean Timișoara, prof. dr Marius Craina.

„Noi am avut deja peste 50 de cazuri în care am montat plămân artificial, deci suntem unitatea de ATI cu cea mai mare experiență din România, motiv pentru care au plecat la București să-i ajute”, a explicat prof. Craina.

Plămânul artificial a costat 2.000 de euro și a fost utilizat pentru prima dată la ATI Timișoara, în 2013, pentru un pacient cu insuficiență respiratorie acută severă, la care ventilația artificială nu mai reușea să asigure oxigenarea adecvată și eliminarea dioxidului de carbon. Prin noua tehnică, sângele pacientului este trecut printr-un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces și oxigenarea sângelui.

Dispozitivul este numit și „plămân artificial”, întrucât structura sa este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare, suplinind funcția plămânului atunci când aceasta este compromisă.

Noua tehnică poate fi salvatoare pentru că oferă timpul necesar vindecării plămânilor și reluării unei respirații normale.

De serviciile lui a beneficiat și un pacient cu gripă porcină, care a fost salvat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
Mănăstirea Voroneț foto Maria Alexandra Mortu jpeg
ciocan judecator
caragiale eminescu micle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net