Un român și o franțuzoaică, teroriști în Bulgaria?

Ultima actualizare:

    Buletinul lui Mimo Popescu a apărut în presa bulgară, însă ar putea fi fals. CNP-ul lui începe cu un număr par, ceea ce este imposibil
Buletinul lui Mimo Popescu a apărut în presa bulgară, însă ar putea fi fals. CNP-ul lui începe cu un număr par, ceea ce este imposibil

În presa bulgară au apărut informați potrivit cărora un român, dar și o franțuzoiacă, ar fi teroriși și ar face parte parte din gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). Aceștia ar fi căutați de vecinii de la sud, din cauza faptului că ar exista informații că ar plănui acolo un atac.

Presa a scris că Poliţia l-ar căuta pe Mimo Popescu, un cetăţean român, şi pe Ezida Elham, o franţuzoaică de origine iraniană.

Cărţile de identitate ale celor doi au fost postate pe site-urile unor publicaţii.

Actul de indentitate al franțuzoaicei
Actul de indentitate al franțuzoaicei

Aceștia at fi căutați de agenţiile bulgare în domeniul securităţii, fiind  suspectați că ar avea legături cu gruparea Statul Islamic, anunţa ieri postul bTV, citând surse.

”Acele persoane sunt mai degrabă predicatori care au venit în Bulgaria să recruteze luptători pentru jihad decât terorişti care pregătesc un atac”, anunța postul de televziune. Ministerul bulgar de Interne a dezminţit informaţiile potrivit cărora autorităţile caută doi presupuşi terorişti care ar avea legături cu gruparea SI, relatează site-ul Novinite.com. Informaţia publicată ieri de presa bulgară este "o interpretare greşită a măsurilor adoptate de către Ministerul de Interne", a anunţat ministerul într-un comunicat. Între măsurile greşit interpretate se află consolidarea securităţii în oraşul Burgas, la Marea Neagră, în legătură cu festivalul de muzică Spiritul Burgasului, dar şi îndreptate împotriva migraţiei ilegale şi punerii în circulaţie a unor documente false, potrivit Novinite.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
index logo webp
vitamine esentiale pentru mamele care alapteaza jpg
rosii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net