Dan Cămârzan, un milionar din Braşov, şi-a ucis cu sânge rece bunica de 93 de ani

Ultima actualizare:

    Dan Cămârzan este un personaj cunoscut în BraşovFoto: arhivă personală
Dan Cămârzan este un personaj cunoscut în BraşovFoto: arhivă personală

Omul de afaceri Dan Cămârzan a îngrozit tot Braşovul după ce în oraş s-a aflat că şi-a ucis bunica prin strangulare. Cei doi au avut un conflict, moment în care afaceristul nu a mai judecat limpede şi într-un acces de furie a sărit la gâtul femeii. Dan Cămârzan a fost reţinut luni după-amiază.

Polițiștii brașoveni l-au reținut luni (6 mai) pe milionarul Dan Cămârzan pentru că și-ar fi ucis bunica în vârstă de 93 de ani. 

"Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 6 mai 2019, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Cămârzan Dan Cristian sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor în forma violenţei în familie. La aceeaşi dată, inculpatul a fost reţinut preventiv, începând cu ora 17.20", a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, şeful secţiei urmărire penală, într-un comunicat remis Agerpres.

Cămârzan va fi prezentat în cursul zilei de marţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.

Milionarul din Braşov şi bunica locuiau în aceeaşi casă

"Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 6 mai 2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov - Serviciul de Investigaţii Criminale", a mai precizat sursa citată.

Afaceristul braşovean Dan Cămârzan, implicat în imobiliare, a fost inclus, în 2010, în topul Forbes, cu o avere estimată la peste 29 de milioane de euro. În 2017 a intrat în atenţia opiniei publice după ce a pornit pe canalul său de YouTube un serial intitulat "I am God". 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net