Un marfar a deraiat în Mureș. Cum se modifică mersul trenurilor

Ultima actualizare:

    Câteva vagoane ale trenului au sărit de pe șine (foto: Arhivă)
Câteva vagoane ale trenului au sărit de pe șine (foto: Arhivă)

Un tren de marfă care circula pe ruta Brașov – Sighișoara a deraiat marți dimineață la ieșirea din stația Vânători. Din cauza incidentului, CFR Călători e nevoită să modifice traseul ori să suspende circulația unor trenuri.

CFR Călători ia măsuri care îi va nemulțumi pe cei care și-au cumpărat bilete de tren în această perioadă. O serie de garnituri vor fi redirecționate sau anulate, din cauza blocării liniei pe sectorul Brașov – Sighișoara. Un tren de marfă a deraiat în această dimineață la ieșirea din stația Vânători, județul Mureș, motiv pentru care mersul trenurilor va suferi modificări în perioada 26-28 mai. Iată modificările.

În zilele de 26 şi 27 mai

Trenul IR 1745 Bucureşti Nord - Satu Mare va fi anulat pe ruta Braşov- Sighişoara- Copşa Mică - Satu Mare şi va circula pe ruta deviată Braşov – Podu Olt- Sibiu- Copşa Mică- Cluj Napoca- Dej- Satu Mare.

Trenul IR 1746 Satu Mare - Bucureşti Nord va fi anulat pe ruta Copşa Mică - Bucureşti Nord şi va circula pe ruta deviată Copşa Mică – Sibiu- Podu Olt – Braşov – Bucureşti Nord.

Trenul IR 1538 Cluj-Napoca - Bucureşti Nord va fi anulat pe ruta Cluj-Napoca - Sighişoara - Bucureşti Nordşi va circula pe ruta deviată Cluj Napoca - Deda – Braşov - Bucureşti Nord.

Trenul IR 1539  Braşov - Cluj-Napoca va fi anulat pe ruta  Braşov – Sighişoara - Cluj Napoca şi va circula pe ruta deviată Braşov – Deda- Cluj Napoca.

În zilele de 26/27 mai şi 27/28 mai

Trenul IR 1741 Bucureşti Nord – Sighişoara- Cluj Napoca - Oradea- Satu Mare va fi anulat pe această rută şi va circula pe ruta deviată Bucureşti Nord - Braşov – Deda- Cluj Napoca- Oradea- Satu Mare.

Trenul IR 1742 Satu Mare -Oradea- Cluj Napoca -Sighişoara- Bucureşti Nord va fi anulat pe această rută şi va circula pe ruta deviată Satu Mare- Oradea- Cluj Napoca – Deda - Braşov – Bucureşti Nord.

Până la reluarea circulaţiei trenurile de călători care tranzitau zona afectată vor circula pe rute deviate spre destinaţia finală.

Legătura cu staţiile din zona afectată va fi asigurată cu trenuri suplimentare între staţiile Copşa Mică - Sighişoara şi Braşov – Mureni.

Între staţiile Sighişoara-Mureni se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile cauzate de acest incident și informează că depune toate eforturile pentru ca pasagerii să ajungă în siguranță la destinație. Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport  sunt disponibile pe site-ul cfrcalatori.ro. Aflați aici care sunt condițiile în care vă primi înapoi banii pe bilete.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net