Un cunoscut post TV dispare din grilele RCS&RDS

rds_rcs.jpg

Abonaţii companiei RCS&RDS nu vor mai avea MTV România
Citeste tot despre: 

Schimbări în grila de programe a abonaţilor Digi TV! Pro TV şi RCS&RDS au decis ca, începând din 8 martie, o cunoscută televiziune să nu mai facă parte din oferta de servicii de televiziune prin cablu analogic, satelit şi digital Digi TV.

Conform unui comunicat, abonaţii Digi TV nu vor mai avea în grilă televiziunea MTV România. Compania nu explică însă care sunt motivele pentru care au luat această decizie, notează mediafax.ro. Se pare că RCS&RDS şi Pro TV SRL nu s-au înţeles cu privire la preţul pe abonat pe care RCS ar fi trebuit să îl plătească Pro TV SRL pentru distribuirea în continuare în grilele sale a MTV România.

Compania RCS&RDS menţionează însă în comunicat că abonaţii vor continua să beneficieze de o varietate de canale tematice de muzică pentru tineri, printre care Kiss TV, H!T Music Channel, Music Channel, UTV, UTV HD şi ZU TV (H!T Music Channel, Music Channel, UTV şi UTV HD sunt televiziuni deţinute fie direct, fie indirect de către RCS&RDS).

"În plus, abonaţii companiei la pachetul de servicii Digi Net şi Digi TV au acces gratuit la tot conţinutul disponibil prin intermediul platformei de divertisment Digi Online, unde pot urmări live-urile a peste 35 canale TV, precum muzică, filme, competiţii sportive, documentare şi emisiuni cu conţinut variat, de calitate (...)", se mai spune în comunicatul RCS&RDS.

MTV România va pierde aproape 50% din piaţa de distribuţie TV din România, după ieşirea de pe RCS&RDS.

Televiziunea MTV România emite pe o licenţă audiovizuală românească deţinută de societatea Pro TV SRL. La nivel internaţional, brandul MTV este deţinut însă de compania americană Viacom International Media Networks (VIMN). Astfel, pentru MTV România, Pro TV SRL are o înţelegere cu Viacom.