Uite plantele carnivore care cresc în Țara Hațegului!

Ultima actualizare:

    Insectele  sunt devorate  de Roua Cerului
Insectele sunt devorate de Roua Cerului

Mlaștină misterioasă în Hunedoara! În zilele de vară, un loc mai puţin ştiut din Ţara Haţegului le oferă turiștilor ocazia de a vedea plante carnivore din specia Drosera Rotundifolia, cunoscută drept Roua Cerului, care datează din epoca dinozaurilor.

Plantele mici, cu frunze şi flori roşiatice, secretă un lichid lipicios. Insectele care cad în capcană nu mai au scăpare și sunt transformate în hrană. 

Localnicii se feresc de mlaștina de la marginea satului Peşteana, căreia i-au dat numele Tăul fără fund. Pentru oamenii de ştiinţă şi pentru turişti, mlaștina reprezintă însă un loc atractiv, datorită plantelor rare şi legendelor din zonă. „Cei care vor să admire Roua Cerului trebuie să se grăbească, pentru că perioada lor de inflorescenţă se apropie de final în această perioadă”, explică, pentru adevarul.ro, Adina Popa, reprezentanta Geoparcului Internaţional UNESCO – Ţara Haţegului. Cristian Ciobanu, administrator al ariei protejate, povesteşte că, în trecut, Tăul fără fund era considerat de săteni un loc nefast. Oamenii se fereau să se apropie cu vitele de ochiul de apă din mijlocul mlaştinii, despre care credeau că este sălaşul unor fiinţe necurate. Tăul fără fund nu este alimentat de izvoare, ci de scurgerile de apă de pe versanţi. Pe lângă plantele carnivore, pot fi văzute şi roiuri impresionante de fluturi dintr-o mulţime de specii. 

Aflată la poalele Masivului Retezat, Ţara Haţegului se numără printre regiunile cele mai interesante din România. Cuprinde multe obiective turistice, ca Ulpia Traiana Sarmizegetusa (capitala Daciei romane) și Biserica Densuş (una dintre cele mai vechi aşezăminte religioase din România). Tot în Țara Hațegului se află zone în care s-au descoperit fosile ale dinozaurilor care populau aceste ţinuturi în urmă cu 60 – 70 de milioane de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
chipsuri jpeg
padure pixabay jpg
furtuna Italia tren  jpeg
parfum_shutterstock 1498408832 jpg
zone depromenada in cucuresti calea victoriei jpeg
Femeie bolnava in pat - eutanasiere - ingrijire FOTO Shutterstock
NATO Joint Warfare Centre jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net