Trenuri suspendate în Mehedinți, călătorii preluați de autocare

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nu mai puțin de 24 de trenuri Regio și InterRegio vor circula cu restricții în județul Mehedinți, între Strehaia și Ciochiuța, din cauza unor lucrări de refacere a infrastructurii feroviare. Garniturile vor opri în fiecare din cele două mici stații, iar călătorii vor fi preluați de autocare și transportați până la trenurile de legătură, care îi așteaptă dincolo de șantier.

Se lucrează vreme de cinci zile pe calea ferată în județul Mehedinți. Transportul de călători va fi afectat între stațiile Strehaia și Ciochiuța, începând de azi și până la 21 octombrie, din cauza unor intervenții necesare pentru refacerea unor terasamente. Șantierul pe care îl deschide CFR se întinde pe doar 50 de metri, însă tarficul feroviar trebuie întrerupt în fiecare zi între orele 10.00 și 18.00. Toate cele 24 de trenuri, Regio și InterRegio, care trec de obicei prin cele două stații, vor opri la intrarea în fiecare dintre aceste halte. Călătorii vor fi preluați de autocare și transportați la trenuri de legătură. Alte șapte trenuri InterRegio și internaționale vor fi deviate pe rute alternative.


    Harta restricțiilor CFR în Mehedinți. Călătorii vor fi preluați de 30 de autocare din stațiile Strehaia și Ciochiuța
Harta restricțiilor CFR în Mehedinți. Călătorii vor fi preluați de 30 de autocare din stațiile Strehaia și Ciochiuța

Iată care sunt trenurile care circulă cu restricții:

În perioada 17 – 20 octombrie 2016

Trenul IR 1825 Bucureşti Nord – Filiaşi – Turceni -Târgu Jiu va circula din Craiova cu orar modificat (pl.18.15) ca tren IR 12725 pe ruta Filiaşi – Turceni – Târgu Jiu (sos.20.08).trenul IR 73-2 Lokosahaza - Curtici – Arad – Timişoara Nord – Caransebeş – Orşova – Drobeta Turnu Severin – Garniţa Hm. – Strehaia – Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord va circula din Curtici (sos. 11.45/pl. 12.10) ca tren IR 12273-2 pe ruta alternativă Arad - Petroşani - Turceni – Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord (sos. 22.56). Pe distanţa Timişoara Nord (pl. 13.55) – Caransebeş – Orşova – Drobeta Turnu Severin – Ciochiuţa (sos. 18.33) va circula ca tren IR 12774, iar  pe distanţa Strehaia (pl. 19.10) – Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord (sos.23.07) va circula trenul IR 12990. Se va asigura transbordare auto pe ruta Ciochiuţa – Strehaia de la trenul IR 12774 la trenul IR 12990.

În perioada 17 – 21 octombrie 2016 

Trenul IR 1691 Bucureşti Nord – Craiova – Strehaia - Orşova - Timişoara Nord va circula din Bucureşti ca tren IR 12691 (pl. 10.40) pe ruta Craiova – Filiaşi – Strehaia (sos.14.45) şi ca tren IR 12791 pe ruta Ciochiuţa (pl. 15.15)  – Timişoara Nord (sos.20.11). Se va asigura transbordare auto pe ruta Strehaia – Ciochiuţa de la trenul IR 12691 la trenul IR 12791.

trenul IR 1692 Timişoara Nord – Caransebeş –Orşova – Drobeta Turnu Severin - Craiova – Bucureşti Nord va circula din Timişoara Nord (pl.05.30) ca tren IR 12692 pe ruta Caransebeş – Orşova – Drobeta Turnu Severin – Ciochiuţa (sos. 10.14) şi ca tren IR 12992 pe ruta Strehaia (pl. 11.08) – Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord (sos.15.12). Se va asigura transbordare auto pe ruta Ciochiuţa – Strehaia de la trenul IR 12692 la trenul IR 12992.

trenul IR 1591 Bucureşti Nord – Craiova – Filiaşi – Drobeta Turnu Severin va circula din Bucureşti Nord (pl. 06.45) ca tren IR 12591 pe ruta Craiova – Filiaşi – Strehaia (sos.10.46).Se  va asigura transbordare auto pe ruta Strehaia - Ciochiuţa de la trenul IR 12591 la trenul IR 12891.

trenul IR 1590 Drobeta Turnu Severin – Strehaia -– Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord se anulează.trenul IR 12590 va circula pe ruta Strehaia (pl. 15.30) - Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord (sos.19.40).trenul IR 1693  Bucureşti Nord – Craiova- Filiaşi- Strehaia - Timişoara Nord va circula cu orar modificat din Bucureşti Nord (pl. 14.45) ca tren IR 12825 pe ruta Craiova – Filiaşi – Strehaia (sos. 18.50) şi ca tren IR 12793 pe ruta Ciochiuţa (pl. 19.20)  – Timişoara Nord (sos. 00.06). Se va asigura transbordare auto pe ruta Strehaia – Ciochiuţa de la trenul IR 12825 la trenul IR 12793.

În perioada 17/18 – 20/21 octombrie 2016

Trenul IR 1695 Bucureşti Nord – Orşova - Timişoara Nord va circula din Bucureşti Nord (pl. 21.45) ca tren IR 12295/-2 pe ruta alternativă Craiova – Filiaşi – Turceni – Livezeni – Simeria – Glogovăţ - Aradu Nou -  Vinga – Timişoara Nord (sos. 09.50).trenul IR 1696 Curtici - Timişoara Nord – Orşova – Craiova – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat din Timişoara Nord (pl. 20.00) ca tren IR 12296/-1 pe ruta alternativă Aradu Nou – Glogovăţ – Simeria - Petroşani – Târgu Jiu - Turceni – Filiaşi – Craiova – Bucureşti Nord (sos. 08.20). Pe ruta Timişoara Nord (pl. 10.00) – Caransebeş – Orşova – Drobeta Turnu Severin – Ciochiuţa (sos.14.51) va circula trenul IR 12792. Se va asigura transbordare auto pe ruta Ciochiuţa – Strehaia de la trenul IR 12792 la trenul IR 12590.

În perioada 18 – 21 octombrie 2016

Trenul IR 72-1 Bucureşti Nord – Craiova - Orşova - Timişoara Nord – Curtici – Lokosahaza va circula din Bucureşti Nord (pl. 05.45) ca tren IR 12272-1 pe ruta alternativă Craiova – Filiaşi – Turceni – Petroşani – Arad – Curtici (sos. 16.34/pl. 16.54)– Lokosahaza. Pe ruta Ciochiuţa (pl. 11.16)  – Timişoara Nord (sos.16.11) trenul IR 72-1 va circula ca tren IR 12891.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net