Trei frați, singurii locuitori ai unui sat
Trei fraţi mai locuiesc într-un sat ascuns în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor, un loc cu numeroase case părăsite, la care se poate ajunge doar pe jos. Pentru a-şi alunga singurătatea, unul dintre oameni şi-a înfiinţat un muzeu cu totul neobişnuit.
O singură familie mai trăieşte în satul Tătăuş, un loc înconjurat de păduri întinse de mesteacăn şi fag, ascuns la poalele Munţilor Poiana Ruscă, deasupra Lacului Cinciş. Gheroghe Goia (52 de ani), fratele său de 60 de ani şi sora sa de 45 de ani sunt singurii oameni care nu au părăsit cătunul din Ţinutul Pădurenilor, până la care călătorii pot ajunge doar pe jos, după mai multe ore de mers pe potecile şi drumurile forestiere care cutreieră versanţii. Cei care nu cunosc însă locurile au toate şansele să se rătăcească.
În trecut mai multe astfel de cătune au fost ridicate ca locuri de refugii în faţa invadatorilor. Cu timpul, unele au dispărut, altele s-au depopulat, fiind ţinute în viaţă de câţiva bătrâni care nu au dorit să le părăsească pentru un trai mai confortabil la oraş, scrie adevarul.ro.
În Tătăuş au rămas câteva case construite de peste un secol, la fel ca şi cea a familiei Goia, clădiri care au fost abandonate de mai multe decenii şi cărora timpul le-a adus ruinarea. „Casa noastră a fost ridicată în 1901, de bunicii noştri. Noi nu am mai plecat de aici. Avem ce ne trebuie. O dată pe săptămână, urcăm la Ghelari, prin pădure, pentru a mai cumpăra alimente şi cele necesare. Restul timpului îl petrecem aici, în singurătate, având grijă de animale şi de gospodărie”, spune Gheorghe. Un izvor aflat la rădăcina unui copac serveşte ca sursă de apă, iar locuinţa a fost electrificată din anii 1950, în vremea în care cătunul Tătăuş şi satele din împrejurimi încă erau pline de viaţă.Mai multe vaci şi păsări populează curtea fostului miner, iar pisicile şi câinii le ţin de urât gospodarilor. Dar cea mai mare mândrie a lui Gheorghe este un fel de muzeu de obiecte vechi şi rare, unele găsite prin pădure, altele strânse încă din copilărie. Printre cele mai de preţ bunuri din colecţia bărbatului se numără câteva piese vechi de tanc (rotiţe dinţate şi bucăţi din componenţa şenilelor), un săpun din vremea Imperiului Austro-Ungar pe care a fost inscripţionată, în limba germană, rugăciunea Tatăl Nostru, mai multe lămpi şi obiecte din minerit şi unelte ţărăneşti arhaice.
Dispărute sub lacul de acumulare
De la începutul anilor 1960, cea mai accesibilă cale de comunicaţii a cătunului Tătăuş, un drum comunal, a dispărut sub apele lacului de acumulare Cinciş, înfiinţat pentru a alimenta oraşul Hunedoara şi combinatul siderurgic al acestuia. Întinderea de apă a înghiţit atunci vetrele satelor Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni, împreună cu drumurile, bisericile şi cimitirele lor. Localnicii din aşezările inundate la construcţia barajului au primit pământ în noul sat Cinciş, iar cei din satele care nu au mai fost strămutate au plecat cu timpul, lăsând pustii cătune ca Mosoru şi Curpenii Silvaşului. „Au rămas o mulţime de case pustii, pe crestele dealurilor, la care se ajunge cu greu prin pădure. În alte cătune au rămas doar bătrâni, oameni necăjiţi, care nu şi-au mai părăsit casele. În trecut munceau la minele de fier din Ghelari şi Teliuc, ori în agricultură. Acum tinerii au plecat la oraş, iar bătrânii au fost lăsaţi să se descurce cum pot”, povesteşte Maria Motoc, o vârstnică din satul Dealu Mic.
