Traian Băsescu şi Vasile Blaga, audiaţi în dosarul “Răpiţii din Irak”

Ultima actualizare:

    (Foto: Arhivă)
(Foto: Arhivă)

Traian Băsescu a ajuns, joi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind citat în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak. În acelaşi dosar a fost citat şi Vasile Blaga. Băsescu şi Blaga au ieşit de la audieri după cinci minute.

Copreședintele PNL Vasile Blaga și fostul șef al statului Traian Băsescu s-au prezentat joi la Înalta Curte de Casație și Justiție unde se judecă o cerere a Parchetului General de confirmare a redeschiderii urmăririi penale împotriva lor în legătură cu răpirea jurnaliștilor români în Irak.

Corneliu Vadim Tudor i-a acuzat pe Traian Băsescu şi pe Vasile Blaga, preşedinte al PDL la acea vreme, că şi-au însuşit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, în anul 2005. Vadim Tudor a afirmat că îşi bazează sesizarea pe afirmaţiile făcute de fostul procuror Ciprian Nastasiu în cartea sa. Suma despre care se vorbeşte este de aproape 4 milioane de dolari.

"Este vremea delatorilor", a declarat Traian Băsescu la sosirea la instanţa supremă. Întrebat dacă are emoţii, fostul şef al statului a răspuns: "Nu, nu am nici o emoţie!".

"Nu am nici o calitate. S-a judecat pe fond în 2010, când eu am fost achitat", a spus Vasile Blaga.

Dacă Blaga a fost achitat, pentru Băsescu dosarul s-a închis deoarece acesta beneficia de imunitate în calitate de preşedinte. Dosarul va fi mutat la Judecătoria Sectorului 5, scrie România TV.

Dosarul deschis ca urmare a plângerii a primit, iniţial, decizia de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a imunităţii de care beneficia Traian Băsescu. De cealaltă parte, fostul preşedinte declara că nu s-au plătit bani pentru recuperarea jurnaliştilor. "S-au găsit alte formule", declara la acea vreme Traian Băsescu.

Redeschiderea dosarului trebuia confirmată în trei zile de o instanță de judecată. Surse judiciare spun că, prima dată, Sutiman ar fi trimis dosarul pentru confirmarea redeschiderii la Judecătoria Sector 5. Instanța, constatând calitatea de parlamentar a lui Vasile Blaga, a trimis dosarul la Înalta Curte, competentă să judece dosare cu parlamentari.

Filmul răpirii celor trei jurnalişti în Irak

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar. Ulterior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spunea că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
vouchere de vacanta jpg
uscare par jpg
image png
moda in perioada comunista, expozitie la muzeul judetean olt   foto alina mitran (10) jpg
mihaela bilic instagram jpg
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net