Traian Băsescu, mesaj de susținere pentru Ponta: „Acuzația procurorilor, forțată”

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu și Victor Ponta au avut mai mereu o relație similară celei pe care o au șoarecele și pisica (Foto: Mediafax)
Traian Băsescu și Victor Ponta au avut mai mereu o relație similară celei pe care o au șoarecele și pisica (Foto: Mediafax)

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, coabitează mai bine cu Victor Ponta de când nu mai deține cea mai înaltă funcție în stat. Băsescu a afirmat vineri că i se pare forțată și exagerată acuzația de conflict de interese lansată împotriva premierului Victor Ponta. Liderul PSD, aflat în continuare în spitalul din Istanbul, e acuzat că l-ar fi sprijinit pe Dan Șova pentru funcția de ministru al transporturilor în baza relațiilor de afaceri anterioare dintre cei doi.

Traian Băsescu și-a arătat azi susținerea față de premierul Victor Ponta, aflat în convalescență la Spitalul Universotar Medipol din Istanbul. Într-o intervenție pe gandul.info, fostul președinte a subliniat că procurorii au exagerat când l-au acuzat pe Ponta de conflict de interese, în relația cu Dan Șova.

„Nu sunt de acord cu abordarea procurorilor referitor la conflictul de interese. Să spui că în baza acelor afaceri a fost numit domnul Şova ministru, mi se pare o exagerare. În dosarul acesta, cel puţin în diagnosticul penal pus, nu mi se pare că se poate poate forţa atât de mult conflictul de interese încât să ceri ridicarea imunitătii unui premier. Nu cred că va rezista în instanţă această acuzație. Pe mine mă îngrijorează puţin uşurinţa cu care poţi să faci să cadă un guvern”, a declarat fostul președinte.

Băsescu spune că aceste acuzații au fost de natură să decredibilizeze Guvernul și activitatea premierului. În plus, fostul șef al statului a precizat că, dacă ar fi fost în locul lui Ponta, ar fi ales altă manieră de a gestiona această situație.

„Dacă aș fi fost prim-ministru la momentul în care s-a formulat această acuzaţie, mi-aş fi dat demisia. Cred că a greşit aici, pentru cariera lui, pentru partid şi pentru credibilitatea Guvernului”, a mai declarat Traian Băsescu, conform sursei citate.

Traian Băsescu a amintit și de plecarea lui Ponta în Turcia, pentru operație și tratament, gest pe care îl consideră greșit. În opinia sa, premierul ar fi trebuit să se opereze într-o unitate spitalicească dintr-o țară a Uniunii Europene, măsură mult mai responsabilă, crede fostul șef al statului. „Nu ştiu de ce a optat pentru o ţară din afara UE. Conta foarte mult, măcar ca imagine, nu poate spune nimeni că este mai sigur în Turcia decât la Berlin, Paris”, a spus Băsescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
maratonist 1 jpg
schitul moara vlasiei facebook jpg
Autobuz STB Facebook Nicușor Dan jpg
Castelul Bran FOTO Shutterstock jpg
Dr  Vlad Ciurea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net