Traian Băsescu a împlinit 70 de ani. Imaginea zilei, alături cei 4 nepoți. Fiicele i-au pregătit tort de ciocolată

Ultima actualizare:

    Traian Băsescufoto: Mediafax
Traian Băsescufoto: Mediafax

Traian Băsescu a împlinit 70 de ani pe 4 noiembrie, iar fiica cea mică, Elena, a marcat momentul și pe rețelele sociale. EBa a publicat o poză rară, cu sărbătoritul, tatăl ei, alături de cei patru nepoței.

Traian Băsescu, fostul președinte al României, se dovedeşte a fi un personaj "greu de pensionat", rămânând mâna de fier a familiei şi continuându-şi cariera politică din fotoliul de europarlamentar. După două mandate de preşedinte şi unul de senator, acum pledează de la tribuna Parlamentului European pentru climă, protecţia mediului şi energie, dar şi pentru alte teme de interes major.


    Traian Băsescu alături de cei 4 nepoțifoto: Instagram
Traian Băsescu alături de cei 4 nepoțifoto: Instagram

Ieri, fostul șef de stat a schimbat prefixul vârstei. A împlinit 70 de ani și a oferit o imagine prolifică, pozându-se înconjurat de toți nepoții: 3 din partea mezinei Eba și unul din partea Ioanei, fiica cea mare.  Anais, Traian Jr. şi Anastasia, precum și Radu, fiul Ioanei. Cei patru mușchetari apar toți pe mini-motociclete, alături de bunicul lor, extrem de fericit.


    Tortul aniversar al lui Traian Băsescufoto: Instagram
Tortul aniversar al lui Traian Băsescufoto: Instagram

Și, pentru că fostului lider de stat îi place foarte mult ciocolata, fetele i-au pregătit tort cu ciocolata, decorat cu zmeură. După cum se știe, în septembrie, pe data de 6, fetele  din familia Băsescu au mai avut o serbare importantă. Atunci, mama lor, Maria, a fost prima care a schimbat prefixul, ea  împlinind aceeași vârsta ca și soțul ei, 70 de ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
vreme jpg
artista 107 ani tatuaje vechi jpg
avion senegal raniti jpg
zapada transfagarasan jpg
ploaie jpg
tick 5477847 1280 jpg
casa la curte jpeg
furtuni ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net