Traian Băsescu, acuzat de ameninţare. "Sunt pregătit pentru orice"

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu se declară hărțuit de justițiefoto: David Muntean
Traian Băsescu se declară hărțuit de justițiefoto: David Muntean

Traian Băsescu a ajuns pentru a treia oară în ultima lună la Parchetul General. Fostul preşedinte e citat în dosarul de şantaj referitor la Gabriel Vrânceanu Firea. Conform unor surse judiciare, încadrarea ar putea fi schimbată la ameninţare.

Sursele judiciare spun că fostul preşedinte a fost chemat miercuri (2 septembrie) pentru a i se aduce la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice din şantaj în ameninţare.

Pentru şantaj, pedeapsa maximă ar fi de cinci ani de închisoare, iar pentru ameninţare un an sau amenda penală, în cazul în care se va dovedi că acuzaţiile aduse sunt întemeiate, conform digi24.ro.

Traian Băsescu nu a făcut nici o declraţie când a ajuns la Parchet, în jurul orei 11. Nici când a plecat, fostul preşedinte nu a fost prea darnic în a vorbi cu jurnaliştii. El s-a rezumat la a spune că "s-a schimbat încadrarea de la şantaj la ameninţare. Ameninţarea e amendă sau închisoare. Sunt pregătit pentru orice", iar apoi s-a urcat vesel în maşină.

Anul trecut, senatorul Gabriela Firea a spus că firma care i-a vândut Ioanei Băsescu cele aproape 300 de hectare de pământ agricol la Nana ar fi fost inactivă la momentul tranzacţiei. În replică, fostul şef al statului i-a transmis senatoarei "să se uite pe tarlaua soţului primar. Poate nu-l mai găseşte acasă. În parohia lui se întâmplă lucruri rele."

Drept urmare, Gabriela Firea a făcut plângere la Parchet, pe motiv că s-a simţit jignită şi ameninţată.  

Prima audiere a fostului preşedinte a avut loc pe 24 martie. Punctual şi bine dispus, Traian Băsescu a fost întâmpinat la Parchetul General de protestatari. Traian Băsescu le-a zâmbit contestatarilor, a ignorat armata de jurnalişti, apoi a urcat grăbit treptele Parchetului General. Vizita a durat două ore şi jumătate.

Lucian Bolcaş, avocatul senatorului Gabriela Firea, exclude varianta unei împăcări, clienta lui nefiind interesată de scuze, ci de trecerea la următorul pas în anchetă.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net