Toate celulele sunt ocupate cu oameni grei. Vezi ce se întâmplă cu Arestul Central

Ultima actualizare:

    Așa arată o celulă din arestul Poliției Capitalei
Așa arată o celulă din arestul Poliției Capitalei

Arestul Central al Poliţiei Capitalei va fi extins, din cauza supraaglomerării, în alte două corpuri de clădire din curtea instituţiei. Aici își au sediile revista Poliţia Română şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, potrivit unor oficiali din IGPR.

Sursele citate au declarat, pentru Mediafax, că s-a luat această măsură, din cauza faptului că gradul de ocuparea a acestuia a ajuns la aproape sută la sută.

În acest sens, s-a hotărât ca redacţia să fie mutată în aceeaşi clădire în care funcţionează şi Centrul de Presă al IGPR, în strada Domniţa Anastasia, în timp ce angajaţii Institutului pentru Prevenirea Criminalităţii vor lucra în clădirea Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, din strada Mihai Vodă, unde, au început deja lucrările pentru reamenajarea birourilor.

În celulele Arestului Central sunt închişi, printre alţii, fosta şefă a DIICOT Alina Bica, cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, primarul suspendat al orașului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi fostul ministru al Internelor Cristian David.

Până acum două zile, aici a stat, timp de o săptămână, și Elena Udrea, dar și Adriean Videanu, care a fost eliberat pe 6 februarie și pus sub control judiciar.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ASTRONAUTI PROFIMEDIA jpg
candidati examen pista jpg
mos craciun/ FOTO:X
colindatori jpg
printul william copii gettyimages jpg
cadouri craciun jpg
Rugaciune 1 890x501 jpg
lumanare craciun pexels1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net