Sute de oameni evacuaţi din calea apelor

Ultima actualizare:

    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Inundaţiile continuă să facă ravagii în ţară. Sute de oameni au fost evacuaţi din calea apelor care au acoperit drumuri, au distrus poduri şi gospodării.

Potrivit MAI, cea mai gravă situaţie este în Neamţ, unde numai din comuna Fărcaşa au fost evacuate 430 de persoane. “Am decis să evacuăm localnicii pentru că situaţia se poate agrava şi s-ar putea ca apoi acest lucru să fie imposibil. O altă zonă pe care o evacuăm e Covasna, sunt 130 de persoane din două sate, care vor fi cazate în Căminul Cultural”, a declarat sâmbătă dimineaţa, 20 iunie, Raed Arafat, citat de news.ro.


    72 de localităţi sunt afectate de inundaţii
72 de localităţi sunt afectate de inundaţii

La rândul său, ministrul de Interne Carmen Dan a preciat că pompierii, poliţiştii şi jandarmii acţionează deja de peste 72 de ore, fiind în teren peste 20.000 de oameni cu 7.300 de mijloace de intervenţie. Inundaţiile au afectat 72 de localităţi din 16 judeţe. Peşterea Ialomiţei a fost inundată şi închisă vizitatorilor, un pod feroviar din judeţul Braşov s-a rupt şi zeci de alte drumuri au fost blocate. Din păcate, o bătrână de 81 de ani din judeţul Botoşani a murit ieri după ce tavanul locuinţei a cedat din cauza infiltraţiilor generate de ploile abundente şi s-a prăbuşit peste ea. În judeţul Buzău, circa 400 de persoane din comunele Chiliile şi Căneşti au rămas izolate. Ieri, 19 judeţe se aflau sub cod galben de ploi torenţiale, valabil până azi la ora 6.00, iar pentru 9 judeţe s-a emis cod portocaliu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net