Suferinţele Regelui Mihai: dorul de mamă şi ura pentru amanta tatălui

4-act-1-3col-170-mediafax_foto-octav_ganea.jpg

Regele Mihai, 96 de ani, se află într-o stare precară de sănătate, conform ultimelor informaţii furnizate de Casa Regală a României

Regele Mihai îşi trăieşte ultimele zile dintr-o viaţă lungă şi plină de momente de cumpănă. Pus rege când era doar un copil, apoi detronat de tatăl lui pentru următorii 10 ani, numit iar pe când era adolescent, gonit din propria ţară 7 ani mai târziu, Mihai I a trăit aproape jumătate de secol în exil. Încă din copilărie a dat piept cu suferinţa.

Prima durere a fost pricinuită chiar de tatăl său, Carol al II-lea, care a îndepărtat-o pe Regina Elena, mama lui, pentru a o face “doamnă” pe Elena Magda Lupescu. Într-un interviu acordat în 1992, Regele Mihai mărturisea cât de mult a suferit din pricina tatălui, pe care nu l-a iertat nici mort. Spunând că nu-i face nici o plăcere să vorbească despre “Duduia”, cum i se spunea Elenei Lupescu, Mihai a povestit: „Aflasem că această persoană există şi că ea este cauza despărţirii mele de mama. Într-o dimineaţă veneam din palatul mare, unde aveam şi şcoala, şi am ieşit în grădină ca să mă duc în casa nouă din spatele palatului. Când am ieşit eu pe uşă, din casa nouă, a ieşit şi Magda Lupescu pe uşă. Când m-a văzut, s-a retras repede“.

După această primă întâlnire, Carol al II-lea a luat decizia să-i pună pe cei doi faţă-n faţă. L-a chemat pe Mihai şi i-a prezentat-o pe iubita lui. „La început am fost mâhnit de ideea că trebuie s-o întâlnesc. Cu timpul mi-am dat seama că e o persoană vulgară, nu ştiu cum să spun, o natură ţipătoare, stridentă. N-am găsit-o niciodată frumoasă. Răspândea în jurul ei un fel de nelinişte, ceva rău. Alături de ea nu puteai să scapi de o anumită stinghereală. Chiar şi atunci când voia să-ţi intre în voie o făcea într-un fel agresiv”, povesteşte Mihai.

Zoom
Carol al II-lea s-a căsătorit în final cu Elena Lupescu şi au trăit la Estoril, Portugalia

După divorţul de Regina Elena, din 1928, Carol al II-lea a trăit alături de Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit abia în 1948 la Rio de Janeiro şi au mai trăit împreună până 1953, la moartea Regelui Carol al II-lea. A fost înmormântat în capela regilor portughezi din Lisabona. Fiul său legitim Mihai nu a venit să-l vadă nici pe ultimul drum. În 1977, Elena i s-a alăturat întru cele veşnice. La 13 februarie 2003, sicriele lor au fost aduse în ţară, la Curtea de Argeş, unde Carol al II-lea se odihneşte la mănăstirea domnească, iar Duduia - în curtea unei bisericuţe de lemn din apropiere.