Sorin Oprescu, în permisie ca să se opereze

Ultima actualizare:

    Sorin Oprescu privește cu jind la campania electorală care bate la ușă
Sorin Oprescu privește cu jind la campania electorală care bate la ușă

În pușcărie nu i-a plăcut, dar și închis în casă îi displace. Cât a fost după gratii, Sorin Oprescu (64 de ani) s-a tot plimbat printre spitale, iar acum când este arestat la domiciliu tot la clinică vrea să ajungă. De data asta, a cerut să fie operat.

Primarul suspendat al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a solicitat vineri (13 noiembrie) în instanţă permisiunea de a se interna șapte zile în spital, pentru a se opera. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au admis solicitarea lui Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar DNA poate contesta hotărârea magistraţilor.

„Aşteptăm 48 de ore. Decizia este favorabilă, în sensul să mi se permită să mă internez şi să poată avea loc intervenţia chirugicală”, a spus Oprescu, după şedinţa de judecată.

Acesta a precizat că intervenţia chirugicală va fi la plămâni, unde are un nodul. Edilul suspendat a fost eliberat la 30 octombrie din Arestul Capitalei şi plasat în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a admis cererea de înlocuire a măsurii preventive. Inițial, el a fost inculpat de DNA pentru luare de mită, fiind prins cu șpaga în buzunar, după care procurorii au extins urmărirea penală pentru spălare de bani, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
ploaie jpg
tick 5477847 1280 jpg
casa la curte jpeg
furtuni ploi jpeg
zodii pixabay jpg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
autostrada Moldovei A7 FOTO Sorin Grindeanu 1
colaj dacia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net