Soldaţii români, târâţi în războiul din Mali?

Ultima actualizare:

UPDATE Ora 10.45

"Bugetul MApN - mult, mult prea mic pentru o intervenţie în Mali"

"O posibilă intervenţie a noastră în Mali - care va fi hotărâtă de CSAT - trebuie să aibă în vedere şi bugetarea corespunzătoare, pentru că MApN va suporta aceste cheltuieli, or în proiectul de buget, Ministerului Apărării îi este alocată suma de 1 miliard de euro, mult, mult prea puţin. Adică, departe de cel 2,1-2,3% din PIB", a declarat vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării, citat de Mediafax.

“România îşi onorează responsabilităţile pe care le are şi în cadrul NATO, şi în cadrul UE, pe linie de apărare. Eu, de altfel, am convocat Consiliul de Planificare a Apărării. Vom analiza posibilităţile Armatei Române la o nouă misiune, pentru că aceasta ar fi o nouă misiune, dar o hotărâre în acest sens se va lua în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Noi vom prezenta mâine (n.r. azi), vom face analiza unor variante de participare, dar hotărârea va fi luată in CSAT”, a afirmat Dusşa, aseară, la Antena 3.

Conflictul din Mali a izbucnit la începutul anului, când Franţa a lansat raiduri asupra poziţiilor controlate de grupurile extremiste islamice. Autorităţile de la Paris şi-au motivate intervenţia militară ca fiind una preventivă, pentru a bloca înaintarea insurgenţilor spre capitala ţării africane, Bamako. Majoritatea ţărilor NATO au salutat intervenţia Franţei în Mali, fostă colonie franceză, însă atacul-surpriză a adus indignare în rândul ţărilor africane vecine, care se pregăteau să lanseze o misiune de pace, sub egida ONU. Marea Britanie a oferit sprijin logistic aliatului său francez.

Conform hotnews.ro, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat că participarea României se va reduce la misiuni de instruire, de pregătire şi de asistenţă tehnică, în cazul în care CSAT va decide ca România să sprijine incursiunea Franţei în Mali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
supermarket 5202138 1280 jpg
banner pensii png
piata gorjului jpg
poarta spre lumea de dincolo siberia jpg
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
image
actualitate.net
image
actualitate.net