Șoferul drogat, reținut pentru tentativă de omor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Șoferul care a provocat haos sâmbătă, 3 februarie, pe Bulevardul Dacia din Capitală, a fost reținut. Acesta a fost acuzat de soția sa că a făcut accidentul în lanț intenționat, întrucât voia să o omoare.

Tânărul de 39 de ani, care a provocat un haos de nedescris în trafic, consumase cocaină şi, pe fondul unei dispute cu soţia lu,i a intrat intenţionat în mai multe maşini oprite la semafor. În tot acest timp, în loc să fie atent la volan, el era ocupat să-şi bată nevasta. Imediat după impact, lupta dintre cei doi a continuat pe asfalt, printre cioburi şi maşinile care traversau intersecţia. Agresorul a fost imobilizat cu greu după ce a încercat să fugă cu un taxi.

Duminică, 4 februarie, Dragoș Bîrligea a fost externat de la Spitalul Floreasca și condus spre audieri, unde a recunoscut în fața ziariștilor că a consumat droguri, dar că accidentul nu a fost produs intenționat. Acesta a fost audiat la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei timp de aproape şapte ore. A fost dus în arestul Poliției Capitalei, iar luni ajunge în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. Acuzațiile care i se aduc sunt tentativă de omor, consum de droguri și conducere fără permis, anunță news.ro.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
pompei istock jpg
living room istock jpg
bloc gara de nord jurnalul jpg
Vladimir Putin FOTO AFP
test jpg
medic jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net