Șocant! Și-a aruncat copilul la WC

Ultima actualizare:

    Băiețelul nou-născut a murit sufocat de fecale
Băiețelul nou-născut a murit sufocat de fecale

A născut, a pus pruncul într-o pungă și l-a aruncat în WC-ul din curtea casei. Este fapta unei femei din Iași care a fost arestată și trimisă în judecată pentru omor.

Are 38 de ani și o cheamă Gabriela Mihaela Ţugui. Este mama-monstru, care în loc să-și îngrijească pruncul abia născut a preferat să scape de el și să-l arunce la WC.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, fapta s-a petrecut în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie. A fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, de Parchetul Tribunalului Iaşi, femeia fiind acuzată că şi-a omorât copilul, la scurt timp după ce a născut, scriu cei de la news.ro

Mama-monstru avea discerământ

Anchetatorii susţin că Gabriela avea discernământ în momentul comiterii faptei şi nu avea o stare de tulburare psihică determinată de naştere.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Iaşi, iar ea riscă până la 20 de ani de închisoare.

În urmă cu două săptămâni, o altă femeie de 37 de ani din București și-a aruncat bebelușul la gunoi, imediat ce a plecat cu el din maternitate.

Din fericire, fetița de doar 6 zile a supraviețuit, fiind salvată de o tânără care a auzit-o plângând.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
morti bacau webp
timi webp
pig 752557 1280 jpg
cortney bartholomew bradly bartholomew 121025 0d713cc461d345689f5c3afecfc5c5e7 webp
horoscop chinezesc, foto shutterstock jpg
in parcul romanescu din craiova a fost inaugurata valea ciutelor zona dedicata caprioarelor si alpaca vizitatorii pot hrani animalele 1032864 webp
inghetata calda noua moda de sarbatori in italia ce variante si arome exista 1031474 webp
Paesaggio dell'Appia antica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net