Şi-a ucis prietenele pentru că nu a oprit în faţa trenului

Ultima actualizare:

    Patru studente eminente au sfârşit tragic, joi seară, când se întorceau de la festivitatea de absolvire
Patru studente eminente au sfârşit tragic, joi seară, când se întorceau de la festivitatea de absolvire

Patru studente şi-au pierdut viaţa şi o alta, care se afla la volan, a fost grav rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat de tren. Dacă şoferiţa va supravieţui, va trebui să se împace cu ideea că şi-a omorât prietenele, deoarece ea a ignorat semnalele acustice şi sonore care anunţau sosirea trenului şi s-a angajat în trecerea căii ferate.

Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, patru tinere în vârstă de 20 şi 21 de ani, toate din judeţul Maramureş, şi-au pierdut viaţa în accidentul feroviar produs joi, 17 mai, la ieşire din localitatea sălăjeană Jibou. Tinerele se aflau într-un autoturism condus de prietena şi colega lor, Sanda Ungur, o tânără de 21 de ani, şi se întorceau acasă, după ce au participat la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice, informează adevarul.ro. Toate cinci studiau, din 2015, în cadrul Centrului Universitar Baia Mare, domeniul Administrarea afacerilor, specializarea Economia Firmei. Sanda este singura supravieţuitoare a accidentului. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Zalău, pentru ca după câteva ore să fie transferată la Spitalul din Baia Mare. Anchetatorii aşteaptă rezultatele analizelor toxicologice.


    Sanda Ungur este singura supravieţuitoarefoto: facebook
Sanda Ungur este singura supravieţuitoarefoto: facebook

Potrivit poliţiştilor, şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, autoturismul fiind spulberat de trenul R4046, care circula pe ruta Baia Mare-Jibou. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina a fost aruncată la câţiva metri distanţă de calea ferată. Trei dintre victime au fost proiectate din autoturism şi au decedat pe loc. Celelalte două, printre care şi conducătoarea auto, au rămas încarcerate în fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea lor.


    Maşina a fost aruncată la câţiva metri distanţă de calea ferată
Maşina a fost aruncată la câţiva metri distanţă de calea ferată

Mădălina Pârja era din localitatea maramureşeană Sat-Şugatag şi era studentă la două facultăţi: studia Administrarea afacerilor-Economia Firmei la Baia Mare, dar şi Agronomie, la Oradea. Din Sat-Şugatag era şi Maria Şteţ, absolventă a Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei şi colegă de an cu Mădălina. Potrivit primarului comunei Ocna-Şugatag, Mihai Ivaszuk, părinţii celor două fete din Sat-Şugatag, Pârja şi Şteţ, sunt familii înstărite, printre cele mai bogate din comună. Primarul spune că familia Pârja are o fermă de peste 40 de vaci şi o turmă de 400 de oi. Înmormântarea fetelor din Sat-Şugatag va avea loc duminică. Primarul a mai povestit pentru graiulsalajului.ro că acum doi ani, doi băieţi din acelaşi sat şi-au pierdut viaţa tot într-un accident de maşină. Durerea a fost de nedescris!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net