Şi-au găsit sfârşitul în râpa de lângă mănăstire

Ultima actualizare:

    Duba a fost proiectată într-o râpă, iar doi dintre cei patru pasageri au murit
Duba a fost proiectată într-o râpă, iar doi dintre cei patru pasageri au murit

Grav accident de circulație, duminică, pe DN 1A, care leagă Ploieștiul de Brașov.

 În dreptul Mănăstirii Suzana, din comuna Măneciu, un autoturism care mergea spre Ploiești a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o dubă care circula regulamentar. Impactul a fost extrem de puternic, în urma coliziunii, duba a fost proiectată în afara şoselei şi s-a răsturnat într-o râpă, la o diferenţă de nivel de aproximativ doi metri. Trei dintre cei patru pasageri ai dubei au fost grav răniţi.


    O femeie grav rănită a fot luată cu elicopterul SMURD
O femeie grav rănită a fot luată cu elicopterul SMURD

O femeie din dubă a fost proiectată în afara autovehiculului, fiind prinsă sub acesta, iar alţi doi pasageri au rămas încarceraţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, femeia prinsă sub duba răsturnată şi un bărbat rămas încarcerat, ambii de aproximativ 50 de ani, au murit, medicul de la terapie intensivă de pe ambulanţă declarând decesul după ce manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.


    Ocupanţii autoturismului care a produs accidentul au scăpat cu răni ușoare
Ocupanţii autoturismului care a produs accidentul au scăpat cu răni ușoare

Cea de-a treia persoană din dubă rănită grav, o femeie de 55 de ani, care are leziuni la mâini şi la picioare, a fost preluată de elicopterul SMURD ajuns la faţa locului. Cele două persoane aflate în autoturism au suferit răni ușoare. Polițiștii au demarat cercetările în acest caz.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net