Senatorul PSD Sorina Pintea demisionează din Parlament

Ultima actualizare:

    Sorina Pintea s-a retras din funcția de senator PSD în Parlamentfoto: Arhiva Personală
Sorina Pintea s-a retras din funcția de senator PSD în Parlamentfoto: Arhiva Personală

Senatorul PSD Sorina Pintea a anunțat, vineri (3 februarie), că își dă demisia din Parlament, 4 februarie fiind data limită la care senatorii trebuie să opteze între funcțiile de senator/deputat și cele pe care le-au deținut anterior.

Astfel, Sorina Pintea a ales să rămână manager al Spitalului Județean din Baia Mare, așa cum a anunțat pe pagina personală de Facebook.

„Ziua de 4 februarie 2017 reprezintă data limită în care trebuie să optez pentru demnitatea de parlamentar sau pentru poziția de manager al Spitalului Județean «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare. Recunosc că nu a fost o decizie ușoară, iar în hotărârea mea m-am consultat în primul rând cu membrii familiei, cărora doresc să le mulțumesc încă o dată că mi-au fost alături în tot acest timp”, a scris Sorina Pintea.

„Optez pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare, poziție care îmi permite să ajut mai mult Maramureșul și maramureșenii și îmi confer posibilitatea de a continua proiectele mari demarcate la nivelul unității medicale, renunțând la calitatea de senator al României”, a mai scris pe profilul personal.

„Pentru a nu exista discuții ulterioare (…) doresc să subliniez faptul că nu am candidat doar pentru a ridica scorul PSD, însă mi-am rezervat în tot acest timp dreptul de a opta pentru una dintre cele două demnități: cea de senator sau cea de manager al Spitalului Județean din Baia Mare. Cine mă cunoaște, știe că nu pot să îmi fie impuse condiții și nu sunt adepta aranjamentelor politice de niciun fel și dacă ar fi avut loc o astfel de discuție, nu aș fi candidat sub nici o formă. Cred în programul de sănătate pe care l-am propus”, a motivate Sorina Pintea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net