Semnificația zilelor din Săptămâna Patimilor. Lunea Mare. Cine este Iosif cel Preafrumos
Semnificația zilelor din Săptămâna Patimilor, ultima săptămână de post înainte de Învierea Domnului, este una sfântă și de o încărcătură spirituală deosebilă. În Lunea Mare, în toate bisericile creștin ortodoxe este pomenit Iosif cel Preafrumos, un personaj extrem de important al Vechiului Testament, cunoscut și sub numele de Iosif Visătorul. Iată care este povestea sa!
Iosif cel Preafrumos sau Iosif Visătorul este un personaj important al Vechiului Testament, iar greutățile prin care a trecut încă de mic copil, întâmplările pe care le-a trăit, modul în care a ales să-ți trăiască viața, anunță, într-un fel venirea Mântuitorului pe Pământ. El este pomenit în Lunea Mare din Săptămâna Patimilor în toate bisericile ortodoxe. Iată cine a fost Iosif cel Preafrumos!
Iosif cel Preafrumos, vise premonitorii
Iosif cel Preafrumos a fost cel de-al 11-lea băiat al lui Iacob, care a avut 12 băieți și o fată, potrivit wikipedia.ro. Toți feciorii lui erau tineri, sănătoți și voinici. Ei se ocupau cu păstoritul și mergeau zilnic la pășune cu turmele. Însă, dintre toți băieții, Iosif, mezinul, era cel mai cuminte și cel mai înțelept. El nu ieșea niciodată din voia părinților săi, vorbea mereu frumos, era milostiv și cu mare credință în Dumnezeu. Motiv pentru care Iosif era și preferatul tatălui său, care îl iubea foarte mult. Pentru a-l deosebi de ceilalți frați, părinții săi i-au făurit o haină lungă și frumoasă pe care băiatul o purta cu mare mândrie. Acest lucru a stârnit însă invidia fraților săi care i-au pus gând rău. Ei nu l-au iubit niciodată pentru că tânăul Iosif îi dojenea și îi mustra fie pentru vorbele lor urâte, fie pentru gândurile lor necurate, Într-o zi, Iosif a povestit fraților săi un vis pe care îl avusese cu o noapte înainte. „Eram la câmp cu toții și legam snopi. Snopii mei stăteau drepți, iar ai voștri se aplecau spre ai mei”. Într-o altă zi, el le povesti un alt vis: „Se părea că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau și se închinau în fața mea”. Atunci frații mai mari s-au mâniat foarte și au strigat: „Cum? Tu să ajungi mai mare decât noi, iar noi să ne-nchinăm ție? Asta nu se va întâmpla niciodată!”
Iosif cel Frumos, trădat și vândut unor negustori de sclavi
Într-o zi, când fiii săi erau cu turmele pe câmp, bătrânul Iacob îl trimite pe fiul său preferat, Iosif, să se ducă după ei și să se întoarcă apoi cu vești despre ce mai fac. Băiatul avea 17 ani, El și-a ascultat părintele, și-a luat haina cea frumoasă și apornit de îndată la drum. Frații săi l-au zărit de departe și au plănuit să-l ucidă. Așteptau de multă vreme un moment prelnic, iar acum el s-a ivit. „Să-l omorâm și să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică. Tata ne va crede”. Unul dintre frați, Ruben, le spuse atunci să nu-l omoare, pentru că a-ți ucide fratele este cel mai mare păcat și nu ar trebui să-și murdărească nimeni mâinile cu sângele lui. „Aruncați-l într-o groapă pustie și lăsați-l acolo”, mai spuse acesta care ținea la Iosif și încerca să-l salveze de la moarte. Când băiatul a ajuns la frații săi, aceștia l-au prins, l-au dezbrăcat de haina cea frumoasă și l-au aruncat într-o fântână părăsită. Dar tocmai atunci prin zonă treceau niște neguțători din Egipt, negustori de sclavi. Văzându-i, unul dintre frați, pe nume Yehuda – nume care face trimitere către Iuda, trădătorul lui Isus – a propus ca Iosif să fie vândut ca scalv. Frații s-au învoit și l-au vândut pe mezin pentru 20 de arginți, la fel cum Isus urma să fie trădat de Iuda pentru bani. Neguțătorii l-au așezat pe Iosif pe o cămilă și au plecat. Apoi, frații lui i-au rupt haina cea frumoasă, au tăiat un miel și au mânjit-o cu sângele animalului sacrificat. Seara, când au ajus acasă, i-au spus tatălui că Iosif a fost mâncat de sălbăticiuni. Bătrânul părinte a suferit foarte tare după pierderea băiatului favorit și a plâns și jelit mult timp.
Iosif ajunge sclav în Egip și este aruncat în temniță
Odată ajunși în Egipt, vânzătorii de sclavi îl dau pe Iosif unui slujbaș împărătesc, iar tânărul ajunge mai mare peste toate slugile din casă. Soția slujbașului îl ademenește în iatacul ei, dar Iosif o refuză. Motiv pentru care ea face tot posibilul să-l arunce în temniță. Iosif este închisși petrece un timp alături de alți prizonieri, printre care paharnicul împăratului și pitarul acestuia, închiși de Faraon. Iosif le tălmăcește acestora visele, iar spusele sale se adeveresc: paharnicul este liberat și repus în funcție, în timp ce pitarul este spânzurat. Când slujbașul eliberat iese din închisoare, Iosif îl roagă să nu-l uite și, dacă va putea vreodată, să-și aducă aminte de el și să-l elibereze de după gratii.
Faraonul îl numește mai marele tuturor oamenilor din Egipt
După doi ani de la această întâmplare, Faraonul a avut un vis ciudat, care nu-i dădea pace, care-l chinuia noapte de noapte. Se făcea că, stând pe malul unui lac, el vede cum ies din apă șapte vaci grase și apoi șapte vaci slabe. Vacile slabe le mănâncă pe cele grase, dar tot slabe rămân. Apoi, a visat cum dintr-un pai au crescut șapte spice pline, iar apoi șapte spice goale. Spicele goale le-au înghițit pe cele pline, dar tot goale au rămas. Faraonul era tare neliniștit pentru că nu înțelegea visele dar simțea că nu prevestesc nimic bun. Astfel, el a chemat la curtea sa o mulțime de magi și de învățați care să interpreteze visele, dar nici unul nu a știut ce să-i spună. Atunci, paharnicul și-a amintit de Iosif, care încă era în tenmiță și i-a povestit faraonului despre el. Faraonul l-a chemat în fața sa, iar Iosif i-a spus: „Prin vis, Dumnezeu îți vestește că vor veni șapte ani roditori și după ei vor urma șapte ani neroditori. Atunci va fi lipsă și foamete mare. Să pui, deci, om care să strângă bucate și pentru anii cei răi”. Lui Faraon i-au plăcut cuvintele sale și a dat ordin ca Iosif să fie eliberat din închisoare. Și, drept recunoștință, l-a numit mai mare peste toți locuitorii Egiptului.
Întâlnirea lui Iosif cu frații trădători
După șapte ani plini de rod au urmat șapte ani neroditori, timp în care foametea a cuprins întreaga lume. Sărăcia a ajuns și în gospodăria bătrânului Iacob care trăia în continuare în aceeași casă alături de fiii săi. Între timp, din ce în ce mai mulți oameni cereau ajutor și cerșeau milă la curtea lui Faraon. Iacob, care nu mai avea cu ce să-și hrănească familia, își trimite fiii în Egipt cu speranța că Faraon se va îndura și îi va ajuta cu merinde. Bătrânul trimite însă doar 10 dintre băieți. Pe Beniamin, fratele lui Iosif născut din aceeași mamă, îl ține acasă de frică să nu-l piardă cum l-a pierdut cu mult timp în urmă pe băiatul său preferat. Când frații au ajuns la curtea lui Faraon, Iosif i-a recunoscut imediat. Ei, în schimb, nu știau cu cine vorbesc. Iosif i-a primit călduros, i-a întrebat despre ei, despre tatăl lor, despre fratele cel mic. Iar ei, neștiutori, i-au spus tot ce voia să știe: unde locuiesc, cine etatăllor, cu ce se ocupă, că sunt 11 frați, dar cel mic a rămas acasă. Iosif nu i-a crezut, i-a acuzat că sunt spioni și i-a trimis la închisoare. Apoi, a poruncit să li se umple sacii cu grâu, iar arginții cu care ei ar fi plătit merindele să fie puși deasupra. Când totul a fost pregătit și prețioasa încărcătură gata, el i-a scos pe frați din temniță și le-a spus să plece spre casă. „Acum puteți merge în țara voastră. Simeon (unul dintre frați) rămâne închis până când mi-l aduceți pe Beniamin. Numai așa pot ști că nu sunteți spioni”. Când au ajuns acasă, frații au povestit tatălui lor ce li s-a întâmplat, iar când au dezlegat sacii cu grâne și au văzut banii acolo s-au speriat foarte tare. Dar nu au plecat spre Egipt imediat, cu doar când bucatele s-au terminat. Atunci, Iacob nu a mai avut încotro și i-a trimis din nou la curtea Faraonului, de data aceasta însoțiti și de mezin. A plâns mult bătrânul, s-a jelit și tânguit după copil, dar nu a avut ce să facă și l-a trimis în călătorie. Frații au plecat din nou încărcați cu multe daruri, cu speranța că vor fi primiți bine, că nu li se va întâmpla nimic rău și că-și vor revedea fratele închis în temniță până la sosirea lor.
Iosif își revede tatăl
Iosif i-a primit iarăși bine, i-a pus la masă și s-au ospătat împreună ca niște vechi prieteni. Le-a umplut iar sacii cu grâne și merinde dar, în secret, a strecurat în sacul mezinului Beniamin și un pahar de argint. Frații, reuniți, au plecat cu toții spre casă fericiți, dar la scurt timp au fost opriți de ostași călare care i-au acuzat că ar fi furat o cupă de argint. „Stați pe loc! Voi v-ați purtat ca niște hoți și ați plătit binele cu rău. Unul dintre voi a furat o cupă de argint a domnului nostru”. Soldații au deschis sacii și au găsit obiectul în desaga celui mai mic dintre frați. Aceștia au fost escortați cu toții la palat pentru judecată. „Cel ce a furat paharul va rămâne rob”, le-a spus Iosif. Atunci, unul dintre frați l-a rugat să-i dea drumul copilului și să-l ia pe el în schimb, pentru ca tatăl lor să nu moară de inimă rea. Iosif nu s-a mai putut abține și a izbucit. „Eu sunt Iosif. Eu sunt fratele vostru. Mai trăiește, oare, tatăl meu? Nu vă temeți! Dumnezeu mi-a purtat de grijă. Dacă nu mă vindeați, acum nu era cine să vă scape de sărăcie și de foamete. Mergeți acasă și aduceți și pe tatăl nostru aici”. Iosif și-a sărutat frații, în semn de iertare, iar aceștia s-au întors acasă și au povestit totul bătrânului lor tată. Acesta, deși era foarte bătrân, avea 130 de ani, a plecat în Egipt să-ți reîntâlnească fiul pierdut. El a mai trăit încă 17 ani alături de Iosif și a murit împăcat și fericit.
Citește și:
