Se războiesc pentru banii lui Dănuţ

Ultima actualizare:
Iulian Lică,  primar
Iulian Lică, primar

Cazul copilului căzut în puţ, într-un sat din Teleorman, a declanşat un adevărat război în comunitate. Totul pleacă de la bani! Primăria strânge fonduri pentru micuţ, dar părinţii acestuia se plâng că la ei nu ajunge mare lucru

Scandal fără precedent în Balta Sărată, Teleorman, acolo unde un copilaş de nici doi anişori a căzut în fântână şi a zăcut acolo o zi întregă. Cazul a ţinut pe jar o ţară întreagă, dar a stârnit şi mila românilor.

Nu puţini au fost cei care l-au vizitat pe Dănuţ la spital, aducând cu ei bomboane sau jucării. Alţii au trimis bani familiei aflate în necaz. Chiar primarul şi viceprimarul din Crângeni, comuna de care aparţine satul Balta Sărată, au sărit în ajutorul familiei lui Dănuţ, promiţându-le o casă nouă, numai a lor. Casa a fost tocmită şi urmează să fie achitată curând, însă nu cu bani de la primărie, ci chiar cu fondurile lui Dănuţ. ”Am zis să le luăm noi casa, dar nu am reuşit să strângem decât 3.000 de lei. Noroc că a apărut o doamnă care ne-a donat diferenţa până la 9.000 de lei, cât costă casa cu acte cu tot”, a declarat pentru Click!


    Iulian Lică,  primar
Iulian Lică, primar

Iulian Lică, primarul din Crângeni. În replică, părinţii lui Dănuţ susţin că ”doamna” de care vorbeşte edilul este de fapt moaşa surioarei lui Dănuţ, iar banii au fost donaţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, nicidecum pentru casa promisă de la primărie.

”Femeia ne-a dat bani să renovăm casa de la primărie, nu să o cumpărăm. Iar domnul viceprimar a auzit de aceşti bani şi gata, i-a şi luat. Ne-a zis că noi nu punem mâna pe nici un leu. El o ţine una şi bună că nu au decât 3.000 de lei, dar trece lumea pe stradă şi ne spune că vin de la primărie, unde au mai lăsat 100-200 de lei pentru noi. Şi la primărie tot 3.000 de lei sunt. Eu înţeleg că vor să îşi tragă partea, dar de ce îşi bat joc de noi? Ce, noi am cerut altă casă? Mai bine ne făcea o cameră mai mare la casa veche şi eram mai mulţumiţi. Ce să fac eu în cocioaba asta fără nici un ban? Uitaţi-vă şi dumneavoastră, cresc buruieni prin pereţii crăpaţi. Astea sunt condiţii să creşti trei copii?”, spune Ionela Pascu, mama lui Dănuţ.

simeon stalpnicul png

Casa ”nouă” din Balta Sărată stă să cadă, iar prin acoperişul găurit plouă la fel ca afară. Familia Pascu a primit de la oameni impresionaţi de drama ”copilului din puţ” mai multe electrocasnice, dar toate stau împachetate în mijlocul casei. Motivul? Nu sunt bani pentru punerea lor în funcţiune. ”Oamenii ne-au dat un hidrofor nou să punem la puţ. Am săpat groapa, am tras conducta, dar trebuie să betonăm acolo, să nu se infiltreze apa. Avem ciment, dar nu ne ajung banii pentru pietriş. De ce nu ne dă din fondurile lui Dănuţ?”, se întreabă Ionela Pascu.

image
image
image
image
image
image
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net